Polițist, prins beat criță la volan: Cât a arătat testul pe care i l-au făcut colegii

Un polițist din cadrul cadrul Inspectoratului de Poliție Centru a Direcției de poliție a municipiului Chișinău a fost prins beat la volanul unei Skoda pe traseul M5. Cazul ar fi avut loc în această dimineață.

Foto: UNIMEDIA

„Angajații Direcției Patrulare Nord a Inspectoratului național de securitate publică au observat pe traseul M5 o Skoda care se deplasa neuniform.

După ce au stopat automobilul, polițiștii au stabilit că mașina era condusă de un bărbat de 40 de ani, locuitor al municipiului Chișinău.

Fiind testat cu aparatul Drager s-a constatat o concentrație de 1.24 mg/l alcool în aerul expirat”, relatează poliția.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul a fost condus la Inspectoratul de Poliție Fălești pentru a fi documentat.Iar ulterior în cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit că bărbatul este coleg de-al lor și activează în cadrul Inspectoratului de Poliție Centru a Direcției de poliție a mun. Chișinău.

La moment Poliția din Fălești a pornit un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar Direcția Inspectare Efectiv a demarat imediat o anchetă internă în acest sens. Totodată, polițistului i-au fost prelevate și probe biologice.

Angajatul poliției riscă să fie cercetat penal în baza art. 264 prim din Codul Penal al Republicii Moldova pentru „Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanțe.”


Pub