(video) S-a pornit în România cu 180 de pachete de țigări ascunse în tavanul mașinii. Un tânăr, prins la vamă

Angajații vamali de la Sculeni au contracarat o tentativă de scoatere ilegală din țară a unui lot de țigări, ascuns în tavanul unui autoturism cu numere de înmatriculare românești. Cazul a fost înregistrat pe sensul de ieșire din țară, unde s-a prezentat pentru control un autoturism de marca Ford, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani.

Foto: Captură de ecran/Serviciul Vamal
Ca urmare a verificărilor, funcționarii vamali au depistat 180 pachete de țigări netimbrate, tăinuite într-un loc special amenajat în tavanul autoturismului. În consecință, produsele din tutun și autovehiculul au fost ridicate în vederea confiscării.

Serviciul Vamal îndeamnă participanții la traficul transfrontalier să declare bunurile în cadrul controlului vamal și să nu recurgă la tăinuirea acestora. Potrivit articolului 439/7 Cod Contravențional al RM, bunurile utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei contravenții sunt pasibile confiscării speciale. Confiscarea specială constă în trecerea forțată şi gratuită a bunurilor în proprietatea statului.



Pub