(video) Momentul reținerii suspectului care ar fi legat și jefuit o bătrână, la Glodeni: Polițiștii au găsit și banii

Un bărbat de 41 de ani, locuitor al municipiului Bălți, a fost reținut, fiind suspectat de comiterea unei tâlhării. Acesta ar fi intrat în casa unei bătrâne din satul Cajba, raionul Glodeni, a amenințat-o cu cuțitul, a legat-o și i-a luat peste 20 mii de lei.

Foto: captura ecran

În cadrul acțiunilor comune de investigații, desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Glodeni, Direcției „Nord” a Inspectoratului Naţional de Investigaţii și procurorii Procuraturii Glodeni, s-a stabilit că în seara de 11 februarie, suspectul, cu cagulă pe cap, ar fi pătruns în casa unei femei din satul Cajba, în vârstă de 73 de ani, unde a deconectat lumina, a legat-o şi amenințând-o cu un cuţit, a deposedat-o de 15 000 de lei și 550 de euro.

La 14 februarie, suspectul a fost reținut. Acesta nu este la prima abatere de la lege, în anul 2021 fiind eliberat din detenție, după ce a fost judecat pentru infracțiuni similare.

În cadrul perchezițiilor la domiciliul suspectului, polițiștii au găsit banii sustrași, telefoane mobile, cartele telefonice.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tâlhărie.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de o asemenea infracțiune se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 10 ani.

La moment, se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, pentru a întări baza probatorie.

Bătrâna de 73 de ani, din satul Cajba, raionul Glodeni, a fost amenințată cu cuțitul, legată și jefuită în propria casă, de către un bărbat. Totul s-a întâmplat la data de 11 februarie, în jurul orei 20:00.


Pub