După șeful CNA, și Grigorișin anunță că ar fi interceptat: „A revenit regimul lui Plahotniuc?!”

După noul șef al CNA, Iulian Rusu, și primarul de Bălți, Nicolai Grigorișin, a anunțat, astăzi, că în cabinetul său de lucru au fost au fost depistate două dispozitive de interceptare. Acesta a declarat că nu cunoaște cine le-ar fi instalat, dar va afla și „toată țara le va ști numele”.

Foto: NordNews

„Un fel de deja vu. A revenit regimul lui Plahotniuc?!

În timpul unei curățenii de rutină, în biroul meu au fost găsite două dispozitive de interceptare.

Dacă vreți să mă speriați sau să mă puneți în genunchi, atunci nu vă va reuși!

Voi afla cine a instalat ilegal aceste dispozitive, iar toată țara le va ști numele.

Consider că am făcut și fac totul corect, dar se pare că cineva nu este de acord cu asta!”, a scris primarul de Bălți, Nicolai Grigorișin, pe pagina sa de Facebook.

Acum câteva zile, și noul șef al CNA, Iulian Rusu, a anunțat că a găsit în biroul său dispozitive cu presupus scop de monitorizare. Materialele au fost expediate procurorilor, pentru examinare și luarea unei decizii.

Nicolai Grigorișin a devenit primar de Bălți în urma turului doi al alegerilor locale noi din 19 decembrie 2021.


Pub