Deputații BCS, cu sesizări la Comisia de la Veneția și CoE: PAS a votat o lege ce atentează la independența puterii judecătorești

Deputatul BCS, Grigore Novac și membrul Comitetului Executiv al PSRM, Maxim Lebedinschi, au anunțat că vor sesiza experții Comisiei de la Veneția și ai Consiliului Europei asupra „inadmisibilității legii PAS cu privire la evaluarea integrității judecătorilor și procurorilor”. Este vorba despre proiectul de lege cu privire la pre-vetting, prin votarea căruia „au fost ignorate mai multe recomandări ale Comisiei de la Veneția, dar și s-a atentat asupra independenței puterii judecătorești”, a declarat Novac la o conferință de presă.

Foto: psrm.md

Parlamentarul a menționat că aceste modificări sunt contrare unui stat democratic și vor avea efecte destul de periculoase. Potrivit lui Novac, aceste acțiuni ale majorității PAS nu fac decât să compromită reforma justiției în Republica Moldova.

„Vrem să amintim Comisiei de la Veneția că nu au fost luate în calcul recomandările asupra cărora anterior Comisia s-a expus. Vrem să atenționăm partenerii noștri vizavi de faptul cum Republica Moldova a eșuat în reforma justiției”, a spus Grigore Novac.

Maxim Lebedinschi a subliniat că majoritatea parlamentară a ignorat propunerea fracțiunii BCS de formare a unui grup de lucru pentru a ajusta proiectul conceptului la recomandările propuse de Comisia de la Veneția.

De asemenea, Maxim Lebedinschi a atenționat asupra inexistenței unui consens larg pe platforma parlamentară și în cadrul societății civile pe marginea acestui proiect, iar asociațiile specializate a judecătorilor și procurorilor l-au criticat dur, constatând univoc că nu există criterii clare de evaluare a viitorilor membri ai CSM și CSP sau chiar a corpului de magistrați.

Lebedinschii a mai remarcat că este incertă situația cu privire la viitorii membri ai comisiei, reprezentanți ai anumitor state, lucru, care, în opinia lui, ar putea fi interpretat ca o intervenție a unui stat străin în treburile RM.

Totodată, socialistul susține că reprezentarea minoră a opoziției în această Comisie, sub 20 la sută, nu le dă posibilitatea reprezentanților opoziției să se expună cu fermitate în activitatea acesteia.

„Socialiștii și comuniștii nu se opun reformei justiției, însă această reformă nu trebuie să se transforme într-o vînătoare de vrăjitori”, a menționat Maxim Lebedinschi.

Pe 10 februarie 2022, deputații PAS au adoptat, în lectură finală, proiectul care prevede evaluarea integrității candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și organelor specializate ale acestora.

Deputații BCS au părăsit sala Parlamentului în semn de protest. Aceștia erau nemulțumiți de includerea în ordinea de zi a proiectului privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcțiile de membri în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, precum și pentru modificarea unor acte normative. „Conține mai multe formulări neclare, lipsite de mecanisme de reglementare și mai trebuie discutat. In situația când insistați în ciuda avizului de la Veneția, noi părăsim sala”, a spus Vlad Batrîncea. 


Pub