image
Sursa foto: cnc.md

CNC, USAID și Suedia își unesc eforturile pentru a dezvolta industria de film și media digitală din Republica Moldova

Centrul Național al Cinematografiei și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia, își unesc eforturile pentru a dezvolta industria de film și media digitală din Republica Moldova. Un acord de Parteneriat cu genericul „Start Inovație în media digitală și industria de film din Moldova“ a fot semnat de directoarea Centrului Național al Cinematografiei, Valentina Iusuphodjaev, și directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului, Doina Nistor.

Acordul de parteneriat stabilește angajamentul părților semnatare de a dezvolta ecosistemul pentru media digitală și film din Moldova. În acest sens, partenerii vor avea intervenții comune în următoarele sectoare: legislație, infrastructură, educație, promovare și producție de film, animație.

„O abordare vizionară a cinematografiei naționale înseamnă în context actual valorificarea unui potențial creativ, economic și social pentru țară. Prioritizarea acestei industrii, crearea și implementarea unor politici favorabile domeniului pot aduce intr-un timp relativ scurt rezultate tangibile: bani în economia națională, conținut de calitate, imagine pe internațional și mai ales sentimentul de mandrie pentru propria valoare culturală”, a declarat Valentina Iusuphodjaev, directoarea Centrului Național al Cinematografiei Centrul Național al Cinematografiei și Proiectul Tehnologiile Viitorului vor face echipă pentru a crea condiții legislative, financiare și fiscale atractive depotrivă pentru creatorii locali și globali de film și produse audiovizuale.

„Moldova are nevoie de o viziune strategică pentru a revigora industria de film și audiovizual. Avem cineaști și creatori de produse audviovizuale premiate la concursurile internaționale. E important să valorificăm aceste talente și să creăm condiții stimulatorii pentru industria de film și new media. Vom extinde optica și favoriza parteneriatele cu sectorul privat și investițiile străine în industria de cinema, animație și produse audiovizuale”, susține Doina Nistor, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului.

Una din primele activități ca urmare a semnării acordului va fi aprobarea Regulamentului de implementare a Legii privind atragerea investițiilor străine în domeniul producției de film și alte opere vizuale (Legea cash rebate), aprobată pe 4 februarie de Parlament, ce prevede rambursări de până la 30% pentru producțiile de film și produse video realizate în Moldova de către companiile internaționale. Printre acțiunile incluse în Acordul de Parteneriat este schimbarea modelului operațional al Moldova Film și transformarea acestuia într-un Parc de inovare și creativitate în film ce va oferi stimulente economice și fiscale companiilor producătoare de conținut cinematografic și audiovizual.

Infrastructura industriei de film și audiovizual va fi modernizată, cu un accent sporit pe digitalizare și adoptarea noilor tehnologii. Vor fi facilitate parteneriatele cu sectorul privat pentru a renova și utiliza spațiile de filmare de la Moldova Film, iar studiourile de postproducție vor fi dotate cu software și hardware moderne datorită cooperării cu parteneri privați, publici și internaționali. Va fi oferită asistență celor două universități cheie – Academia de Muzică, Arte, Teatru și Film, Universitatea de Stat din Moldova - în educarea profesioniștilor din cinema și audiovizual ce au cunoștințe și abilități în scrierea de scenarii, filmări, operațiuni de cameră și iluminare, producție virtuală, VFX, postproducție video și audio, managementul producției și alte domenii necesare pentru film și media digitală interactivă ce răspund rigorilor pieței. La fel, centrele de excelență Artcor și Mediacor vor servi drept hub-ri de instruire continuă pentru profesioniștii și pasionații de arta audiovizuală.

Republica Moldova își va spori prezența pe arena internațională de film, new media și datorită campaniilor de promovare, festivalurilor internaționale de film organizate la noi în țară, participarea la evenimente de talie internațională.

Noutăţile partenerilor

comentarii: