Ajutoare pentru persoanele nevoiașe: Deputații socialiști au înregistrat o inițiativă legislativă, care prevede acordarea a câte 100 de lei lunar pentru pâine

Deputații PSRM au înregistrat în Parlament inițiativa care prevede alocarea unei indemnizații lunare de 100 de lei pentru unele categorii de cetățeni socialmente vulnerabili. Proiectul socialiștilor are drept scop susținerea financiară a pensionarilor și beneficiarilor de alocații sociale de stat ale căror cuantum lunar nu depășește 3000 lei, în contextul majorării prețurilor la pâine de către „Franzeluța”, dar și de alți producători de pâine.

Foto: zdg.md

„Prin oferirea acestor compensații, statul va aplica o formă concretă de susținere financiară orientată spre cetățenii cu venituri mici, care îndeosebi suferă de rezultatul pierderii sau reducerii accelerate a veniturilor, cauzate de criza sanitară și energetică din Republica Moldova”, menționează autorii proiectului.

Potrivit calculelor prezentate în proiect, creșterea prețului la pâinea produsă de „Franzeluța” a constituit în mediu 1 leu 50 bani, ceea ce constituie o majorare de 25 la sută, iar la franzele a constituit 1 leu 30 bani constituind o majorare de 27 la sută.

„Guvernul, la data 1 octombrie 2021 a majorat pensia minimă până la 2000 lei pentru 428 de mii de beneficiari în medie cu 366 lei, fapt care prezintă o majorare de doar 20%. Această majorare se prezintă net inferioară comparativ cu creșterea prețurilor medii doar a pâinii cu circa 25% – 27%”, susțin socialiștii.

Autorii proiectului remarcă că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice persoană să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea și bunăstarea, stabilind în mod prioritar accesibilitatea bunurilor de necesitate vitală precum alimentele, îmbrăcămintea, îngrijirea medicală, serviciile sociale.

În Moldova sunt 612872 de beneficiari de pensii și alocații sociale de stat, ale căror cuantum nu depășește suma de 3000 de lei lunar, fapt care implică cheltuieli bugetare suplimentare pentru anul 2022 în sumă de 674,2 milioane de lei.

Amintim, din data de 1 februarie 2022, au fost majorate semnificativ prețurile la pâine de către cel mai mare producător al produselor de panificație S.A. ,,Franzeluța”. Astfel, pâinea cu denumirea ,,De la Chișinău” s-a majorat de la 6,50 lei la 8,20 lei; cea cu denumirea „Glie” s-a majorat de la 6,30 la 7,90 lei. Prețul la pâinea „Extra” a crescut de la 5,15 lei la 6,35 lei, iar la franzela cu denumirea „Botanica” de la 4,50 lei la 6,20 lei. Costul franzelei cu denumirea „Orășănească Plus” s-a majorat de la 5 lei la 6 lei, iar a celei cu denumirea „Grîu” de la 7 lei la 8,20 lei.

Deputații socialiști au propus introducerea compensațiilor pentru persoanele cu pensii mai mici de 3000 de lei, după ce au crescut prețurile la pâine.

La 2 februarie, SA „Franzeluța” a anunțat majorarea prețurilor la tot sortimentul de pâine, cu excepția pâinii sociale. Potrivit celui mai mare combinat de panificație din țară, ajustarea prețurilor este inevitabilă, întrucât costurile de până acum nu ajung la nivelul cheltuielilor de producere.


Pe de altă parte, prim-ministra Natalia Gavrilița a declratat că scumpirea pâinii de către Franzeluța a fost o decizie ce nu mai putea fi amânată, însă a precizat că Guvernul va veni cu mai multe acțiuni pentru a ajuta, în special, păturile vulnerabile. „Întreprindrea a amânat această decizie încă din noiembrie 2021. Prețurile actuale la pâine s-au stabilit în 2015, de atunci s-au schimbat foarte multe. Întreprinderea lucrează în pierdere, de aceea s-au schimbat prețurile”, a precizat Gavrilița.

Mai mulți chișinăuieni s-au adunat în fața Societății pe acțiuni Franzeluța, în cadrul unui flashmob organizat de reprezentanții Partidului Șor. Oamenii s-au arătat nemulțumiți de scumpirile anunțate recent de cel mai mare producător din țară și au scandat „Jos guvernarea”, „Vrem un trai decent” și „Vrem prețuri vechi”.


Pub