Contrabandă cu grenade fumigene: Un bărbat din Edineț, reținut în flagrant

Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, locuitor al orașului Edineț, este cercetat penal pentru contrabandă cu grenade fumigene. Acesta a fost reținut în flagrant de ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal de comun cu angajații SIS și procurorii PCCOCS, după ce s-a prezentat la oficiul poștal pentru a ridica un colet.

Foto: Colaj

Cazul a avut loc în data de 11 februarie. Mărfurile interzise ar fi fost introduse în țară printr-un colet ajuns din Ucraina. În urma examinării pachetului, au fost depistate mai multe grenade fumigene și părți componente pentru arme.

„Imediat după reținere, oamenii legii au efectuat percheziții la adresele de domiciliu ale bănuitului, în urma cărora au fost depistate arme și muniții interzise în circuitul civil sau supuse autorizării speciale. Acestea urmează a fi transmise spre expertizare.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă pedeapsă sub formă de privațiune de libertate pe un termen de până la 8 ani”, anunță instituția printr-un comunicat.

În prezent, Serviciul Vamal și PCCOCS efectuează acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii circumstanțelor cazului cercetat și identificării tuturor persoanelor implicate.


Pub