Gazul aprinde guvernarea. Grosu iese la atac: Metanul a devenit deja un instrument de presiune politică

14 Feb. 2022, 11:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
14 Feb. 2022, 11:45 // Actual //  Lupu Eduard

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, într-un interviu pentru Digi24.ro, în contextul semnării acordurilor de colaborare pentru securitate energetică între guvernele Republicii Moldova și României, că „gazul a devenit un instrument de presiune politică nu doar în raport cu Republica Moldova, ci cu toată Europa”.

Republica Moldova s-a confruntat în ultimele luni cu o criză a gazelor din cauza companiei Gazprom, care a solicitat autorităților de la Chișinău să achite datorii istorice pentru contractul de livrare. Pentru iarna viitoare, susține Igor Grosu, guvernul de la Chișinău trebuie să colaboreze cu cel de la București pentru a se asigura că situația nu se va repeta.

Eu pot să vă spun foarte clar că gazul a încetat a fi doar un produs comercial. Și gazul a devenit deja un instrument de presiune politică nu doar în raport cu Rep. Modova, cu toată Europa. Lucrul ăsta deja toată lumea îl înțelege”, a explicat Grosu.

Președintele Parlamentului indică asupra schimbării atitudinii Gazpromului în raport cu Republica Moldova.

S-a schimbat odată cu noua guvernare de la Chișinău. După ce în iunie, iulie, anul trecut, Partidul Acțiune și Solidaritate au obținut un scor fără precedent, 63 de locuri în Parlament, atitudinea s-a schimbat. (…) Ceea ce facem noi este să sporim securitatea energetică și chiar cu o săptămână în urmă am modificat legislația care stabilește că țara trebuie să aibă cel puțin doi furnizori. La moment noi avem un singur furnizor”, a mai spus Grosu.

Presa occidentală a data de înțeles că Republica Moldova ar putea beneficia de un preț preferențial, dacă  ar renunța la unele idei geopolitice.

Noi am spus de fiecare dată că integrarea europeană este obiectivul nostru. Și am rugat de fiecare dată să fie apreciată consecvența noastră. Mai mult decât atât, nu este decât vectorul pe care clasa politică de la Chișinău – sau majoritatea parlamentară – l-a ales. L-au ales cetățenii și nu la o diferență de câteva sutimi sau zecimi de voturi”, a punctat Grosu.

Chișinăul a trecut în luna octombrie a anului 2021 printr-o criză a gazelor când a expirat contractul de livrare cu Gazprom și a fost redusă cantitatea de gaze cu 35%. În rezultat, autoritățile moldovene au cumpărat gaz de la mai multe companii străine. Concernul rus insista pe prețurile de piață, care în prezent sunt de circa 1000 USD pentru mia de metri cubi. Însă în rezultatul intervenției oficialilor occidentali, Moscova a ajuns la un compromis cu Chișinăul, la un preț de 450 USD pentru mia de metri cubi.

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Apr. 2024, 12:18 // Actual //  Lupu Eduard

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a făcut public faptul că pentru a remedia situația restanțelor salariale ale angajaților de la Calea Ferată a Moldovei, guvernul va recurge la un credit în valoare de 35 de milioane de lei. Acest credit va fi obținut de la Loteria Moldovei, o întreprindere cu capital majoritar de stat, cunoscută în principal pentru activitățile sale de jocuri de noroc.

Acești bani sunt pentru achitarea salariilor timp de o lună.

Potrivit declarațiilor ministrului Spînu, făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră”, această mișcare financiară este parte a unui plan de achitare a salariilor, însă nu a oferit detalii despre condițiile împrumutului oferit de Loteria Moldovei. A precizat că doar că e o decizie a consiliilor celor două companii și că există un contract. Cu toate acestea, decizia de a lua un împrumut de la Loteria Moldovei a stârnit întrebări și discuții în mediul public, cu privire la raționalitatea acestei alegeri și la implicațiile pe termen lung.

În timp ce oficialii guvernamentali au asigurat că această mișcare este parte a unei strategii gândite cu atenție pentru a asigura viabilitatea financiară a Căii Ferate a Moldovei, mulți rămân curioși să vadă cum se va derula acest proces și care vor fi efectele pe termen lung ale acestei decizii neconvenționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău