Curtea de Conturi dezminte acuzațiile Platformei DA, privind auditul Moldovagaz: Chetraru a anunțat conflictul de interese, iar Lupu nu a acordat ajutor Gazpromului

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) dezminte „falsurile” privind auditul Moldovagaz și răspunde acuzațiilor Platformei DA. Instituția menționează că auditul este realizat „în conformitate cu standardele internaționale”.

Foto: moldnova.eu

„Misiunea de audit se realizează în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit, elaborate și promovate de Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit INTOSAI, puse în aplicare de Curtea de Conturi conform cerințelor art. 49 din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 112 din 02.07.2014, cadrul normativ-metodologic instituțional aferent, precum și prevederile Legii nr. 260/2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 și altor acte normative care reglementează domeniul auditat.

În aceste condiții, menționăm că auditul a demarat la data de 10 ianuarie curent, echipa de audit solicitând de la multiple entități relevante auditului, informații, rapoarte, decizii, acte de control etc. pentru perioada 1999-2021.

La momentul elaborării și aprobării proiectului de Lege privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale, Curtea de Conturi l-a avizat pozitiv, deoarece este în strictă conformitate cu cerințele standardelor internaționale de audit INTOSAI, aplicarea cărora în Republica Moldova este obligatorie pentru toate instituțiile antrenate, în virtutea art. 49 din Acordul de Asociere RM – UE.

În legătură cu prezența unui conflict de interese a Vicepreședintelui Curții de Conturi, Viorel Chetraru, menționăm că la data de 28 decembrie 2021, CCRM a aprobat Programul activității de audit pe anul 2022, care includea și misiunea de audit public extern în domeniul gazelor naturale. În aceeași zi, dl Vicepreședinte a depus o Declarație de independență, anunțând astfel despre conflictul de interese în cazul auditului la Moldovagaz. Declarația a fost depusă conform prevederilor Legii 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale, precum și a prevederilor Standardului ISSAI 130 (Codul etic).

În aceste condiții aducem la cunoștință că, dl Vicepreședinte nu este informat și nu este documentat despre mersul auditului, precum și nu va participa sub nici o formă la examinarea și aprobarea raportului de audit respectiv.

Practica de depunere a Declarațiilor de independență, privind conflictele de interes nu este una nouă, ci este una firească de aplicare în cazul când intervine necesitatea unor astfel de acțiuni. Drept exemplu, putem menționa că, în perioada 2017-2021, au fost depuse 22 de Declarații de independență privind conflictul de interese, de către auditorii de rând până la membrii CCRM, în strictă conformitate cu cerințele legale.

În privința activității Președintelui Curții de Conturi, Marian Lupu, în calitate de Director la Departamentul de relații economice externe în cadrul Ministerului Economiei în anul 1999 și invocatul „ajutor juridic și tehnic acordat Gazpromului” subliniem că, informația distribuită este la fel un fals. Această entitate structurală a Ministerului Economiei niciodată nu a avut tangență cu Gazprom sau Moldovagaz și nu a avut în competența sa subiecte care vizează sectorul energetic, privatizările și raporturile de proprietate.

În final, informăm că echipa CCRM, antrenată în efectuarea auditului în domeniul gazelor naturale este una profesionistă, fiind desemnate persoane cu experiență îndelungată în domeniu, având în vedere complexitatea acestui audit și importanța majoră a subiectului dat.

Orice atac și diseminare de afirmații eronate pune în pericol buna desfășurare a acestei misiuni de audit, care în consecință ar putea să compromită rezultatele misiunii date.

În temeiul standardelor INTOSAI P1 – Declarația de la Lima privind Liniile Directoare referitoare la Principiile Auditului , INTOSAI P10 – Declarația de la Mexic privind independența ISA, precum și Legea nr. 2601/2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, CCRM nu va admite ingerința în activitatea de audit public extern, desfășurată potrivit mandatului instituției”, arată comunicatul emis.

Platforma DA a cerut demisia conducerii Curții de Conturi și efectuarea auditului la Moldovagaz începând cu 1999.

„Recent, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale, care permite Curții de Conturi efectuarea auditului conformității investițiilor și cheltuielilor în S. A. Moldovagaz.

Platforma DA constată cu regret că în cadrul examinării acestei Legi, deputații — autori ai inițiativei legislative și membrii comisiei de control al finanțelor publice — au avut o abordare superficială și iresponsabilă față de problema strategică pentru securitatea națională, iar conducerea Curții de Conturi a demonstrat o neglijență crasă în serviciu sau a acționat sub influența unui conflict de interese.

Actul legislativ respectiv, în pofida poziției Guvernului, nu prevede perioada în care urmează să fie efectuat auditul. Amendamentul Executivului a fost respins de către comisia parlamentară sesizată în fond, fără nicio argumentare. Iar Curtea de Conturi, deși cunoștea faptul că instituția niciodată nu a auditat S. A. Moldovagaz, în avizul său a omis acest subiect. Drept rezultat, din informația pe care o deținem, Curtea de Conturi la moment a cerut de la S. A. Moldovagaz documentele doar pentru ultimii cinci ani.

Auditul conformității este o activitate independentă, realizată în vederea obținerii asigurării că toate activitățile și tranzacțiile efectuate sunt, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu reglementările aplicabile.

Menționăm că în perioada fondării S. A. Moldovagaz în anul 1999, după cedarea de către Guvernul Republicii Moldova a controlului către Federația Rusă asupra sistemului național de gazoducte, au avut loc mai multe tranzacții dubioase privind formarea patrimoniului întreprinderii nou create.

De asemenea, în perioada 2001-2009, din contul bugetului de stat, bugetelor locale și contribuțiilor populației au fost construite multiple gazoducte de tensiune joasă, care au fost transmise la evidența S. A. Moldovagaz, iar statutul juridic al acestora rămâne unul incert.

Așadar, auditul actual al S. A. Moldovagaz pentru perioada redusă nu este altceva decât mimarea procesului analizei ample și profunde în privința activității acestei întreprinderii, afiliate Gazpromului, începând cu data înființării sale.

În contextul poziției absolut pasive a Curții de Conturi în procesul dezbaterii proiectului de lege nominalizat, atragem atenția asupra faptului că președintele actual al Curții de Conturi, Marian Lupu, în 1999, era director al Departamentului de Relații Economice Externe în cadrul Ministerului Economiei, care a ajutat Gazpromul juridic și tehnic să preia controlul asupra sistemului național de furnizare a gazelor naturale, iar în perioada capturării statului a fost președinte al fracțiunii parlamentare de buzunar a lui Plahotniuc, care a acceptat ca S. A. Moldovagaz să nu fie supusă controlului Curții de Conturi. Iar soția vicepreședintelui actual al Curții de Conturi, Viorel Chetraru, în prezent activează în departamentul de contabilitate a S. A. Moldovagaz.

Reieșind din cele expuse, Platforma DA cere:

- Modificarea urgentă a Legii privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale prin introducerea expresă a perioadei auditate 1999-2022;

- Demisia sau demiterea prin Hotărârea Parlamentului a conduceri Curții de Conturi”, susține Platforma DA.

Pe 12 ianuarie 2022, Curtea de Conturi a demarat auditul conformității în domeniul gazelor naturale. Principala entitatea supusă auditului este SA „Moldovagaz”, dar pe lângă aceasta, controlul se va efectua și în cadrul întreprinderilor înrudite acesteia, care practică activitate de transportare, distribuire a gazelor naturale, precum și alte genuri de activitate.

În decembrie, Parlamentul a aprobat proiectul de lege potrivit căruia, Curtea de Conturi a Republicii Moldova va efectua un audit public extern în domeniul gazelor naturale. În acest context, se propune ca raportul auditului în domeniul gazelor naturale să fie prezentat de Curtea de Conturi până la 31 octombrie 2022.

La sfârșitul lunii decembrie, Guvernul a aprobat proiectul privind efectuarea auditului independent al datoriei SA „Moldovagaz” față de SA „Gazprom” și OOO «Факторинг-Финанс» (SRL „Factoring Finance”), pentru gazele livrate consumatorilor de pe partea dreaptă a Nistrului.

Proiectul a fost adoptat de Guvern în pofida faptului că CNA a anunțat că a identificat mai multe ambiguități și carențe în procesul de expertiză anticorupție a hotărârii de Guvern privind auditul datoriei S.A. Moldovagaz față de S.A. Gazprom. Aceste deficiențe pot genera premise de corupție și trebuie înlăturate, se arată în raportul instituției.

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a calificat drept „politică” decizia ca entitatea pe care o conduce să fie supusă auditului de către Curtea de Conturi, întrucât compania nu folosește bani publici, dar a precizat că este gata să execute legea.


Pub