„Vor ei nu vor, pre-vetting o să fie”: Parlamentul dă undă verde evaluării integrității candidaților la funcția de membru al CSM și CSP, cu votul PAS

Mecanismul de selectare a candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și organelor specializate ale acestora a fost modificat. În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au adoptat, în lectură finală, proiectul care prevede evaluarea integrității candidaților. Documentul a fost susținut cu votul a 63 de deputați.

Foto: GettyImages

Proiectul de lege are drept scop crearea unei comisii specializate de evaluare a integrității candidaților la funcții administrative din cadrul CSM și CSP. Reieșind din specificul Comisiei de evaluare, precum și din necesitatea de a exclude orice formă de control sau imixtiune în activitatea acesteia, Comisia de evaluare va dispune de independență funcțională și autonomie administrativă.

”Suntem ferm convinși că procesul de evaluare a candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor, precum și a organelor specializate ale acestor consilii se va desfășura cu brio și vom avea, către luna mai a acestui an, componența acestor consilii formată din oameni integri și profesioniști”, a declarat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Comisia de evaluare va fi constituită din șase membri. Trei dintre ei vor fi numiți de partenerii de dezvoltare. Ceilalți vor fi propuși de către Parlament, fiind respectat principiul de proporționalitate între majoritate și opoziție, reieșind din numărul de mandate obținute.

Integritatea candidaților va fi evaluată în temeiul unor cercetări extinse a activității profesionale, a respectării unor standarde de etică și profesionalism, precum și a lipsei unor acțiuni dubioase, care provoacă suspiciuni de corupție. De asemenea, Comisia de evaluare va analiza averile candidaților și ale persoanelor apropiate lor, proveniența acestora, precum și veniturile și cheltuielile candidaților.

De menționat că proiect de lege, odată adoptat, va fi aplicat pe o perioadă prestabilită de timp, până la data de 31.12.2022.


Pub