(video) După 3 zile de grevă, s-au așezat la masa de discuții. Spînu, după ședința cu transportatorii: „Multe propuneri au fost luate în calcul”

Ministerul Infrastructurii și transportatorii au ajuns la un consens după ședința comună. Andrei Spînu anunță că multe din lucrurile care au fost propuse de transportatori au fost luate în calcul, însă o decizie finală pe acest subiect va fi luată luni, iar marți va veni cu toate detaliile.

Foto:

„Această întâlnire a fost parte a procesului de consultări. Suntem pe ultima fază de luare a deciziei. Am anunțat transportatorii despre intențiile noastre referitor la reforma în domeniul Transporturilor. Am discutat care ar fi opinia noastră referitor la tarif ținând cont de anumite creșteri care au avut loc la produsele petroliere.

Luni va fi luată decizia finală, iar marți voi organiza o conferință de presă în care voi anunța totul.

Cu siguranță în mod special ce ține de reforma în domeniu, inclusiv la tarif, multe din lucrurile care au fost propuse de transportatori au fost luate în calcul”, a spus Spînu.

Luni a început greva în transportul public, anunțată de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), pe motiv că Ministerul Infrastructurii a ignorat solicitările înaintate privind recalcularea tarifelor, după majorarea prețurilor la carburanți. Astfel, pe 7, 8 și 9 februarie toate rutele naționale de microbuze au fost suspendate.

Reprezentanții Asociației Patronale a Profesioniștilor în Transporturi menționează că susțin protestul declarat de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) și se alătură la acesta prin oprirea deservirii rutelor regulate pentru perioada 7-9 februarie 2022. Astfel, circa 95 la sută din rutele naționale vor fi sistate.

La sfârșitul lui ianuarie 2022, APOTA a înaintat un ultimatum MIDR în care îi cere să prezinte, în termeni restrânși, calcule reale ale tarifului la serviciile de transport și a tarifului la serviciile de autogară. Solicitarea a venit după multe altele, inclusiv un șir de proteste la ușa Guvernului, soldate fără vreun rezultat.


Mai mult, ministrul de resort, Andrei Spînu îi acuză pe cei din APOTA de manipulare și susține că nu există calcule reale care să argumenteze o majorare de tarif, îndemnându-i pe transportatori, calificându-i drept „un grup restrâns”, să accepte un dialog ce va soluționa toate problemele.

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a ieșit în fața presei cu mai multe acuzații la adresa ministrului Andrei Spînu. La rândul său, oficialul a venit cu o reacție.

Piața Marii Adunări Naționale a fost plină de microbuze în dimineața zilei de 20 decembrie. Ei cer ajustarea tarifelor, după scumpirile record a carburanților de la sfârșitul anului trecut și începutul lui 2022.


Pub