„Beția” dintre Recean și Stoianoglo a aprins scântei între Plîngău și Erizanu: „Nu-l consider prostul satului. E un articol jenant”
Schimb de replici dure între președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău și fondatul editurii Cartier, Gheorghe Erizanu. Ultimul a publicat un articol în care îl numește pe Plîngău „prostu satului utilizat să facă scurgeri de informații”, referindu-se la o întâlnire care ar fi avut loc între Dorin Recean, recent numit consilier prezidențial și procurorul suspendat, Alexandr Stoianoglo, despre care Plîngău a scris acum câteva zile. „Dinu Plângău, tânăr, agreabil, cu zâmbet rușinat și cu un viitor de politician, care mie îmi este simpatic, a venit cu cele mai mari dezvăluiri. Proaspete. Explozive. Dorin Recean, „la o beție”, s-a întâlnit cu Stoianoglo. Și l-a convins „să nu-și dea demisia”. Atunci când ceri de la ziariști să investigheze cazul, poate, prima întrebare e de ce, cine și cum filează casa lui Recean. Și dacă era filat Stoianoglo, cu acte în regulă, atunci cine a avut interesul să-l utilizeze pe Plîngău pe post de prostu satului ca să facă scurgerea de informații așa cum a vrut el?”, a scris Erizanu. „Am un respect profund față de domnul Gheorghe Erizanu, pe care nu-l consider prostul satului după acest articol jenant prin care îi aduce omagii de dragoste profundă lui Dorin Recean”, a spus, la rândul său, Plîngău.
Foto: colaj

„Numirea lui Dorin Recean ca și consilier prezidențial i-a făcut să se dea cu părerea, în public, pe toți. De la conspiraționiștii profesioniști și trompetiștii de serviciu până la cel mai „important” domn. Dinu Plângău, tânăr, agreabil, cu zâmbet rușinat și cu un viitor de politician, care mie îmi este simpatic, a venit cu cele mai mari dezvăluiri. Proaspete. Explozive. Dorin Recean, „la o beție”, s-a întâlnit cu Stoianoglo. Și l-a convins „să nu-și dea demisia”.

Cei care îl cunosc pe Dorin Recean, „la beții”, știu că cea mai tare băutură a lui Recean e Coca-Cola. Dezamăgirea e și mai mare. Dorin Recean, mai nou, a trecut la Coca-Cola Zero. Asta-i cea mai tare băutură pe care i-o cere ficatul lui. Următoarea afirmație a lui Plângău e ca și prima. Ca beția la amiază. Și a treia afirmație, ca timp. E tot greșită. N-a fost cu „trei săptămâni în urmă”. Ci cu două. Nu am înregistrările lui Dinu Plângău. Și nu pot demonstra decât timpul întâlnirii și patima lui Recean pentru Cola.

Întrebarea mea pentru Plângău, ca jurist și viitor mare politician, e alta. Acel filaj este legal? Dorin Recean nu avea nicio funcție publică. Atunci când ceri de la ziariști să investigheze cazul, poate, prima întrebare e de ce, cine și cum filează casa lui Recean. Și dacă era filat Stoianoglo, cu acte în regulă, atunci cine a avut interesul să-l utilizeze pe Plângău pe post de prostu satului ca să facă scurgerea de informații așa cum a vrut el? Cine se teme de Dorin Recean? Cu siguranță, acela nu e Plângău.

Iar Dorin Recean e „cel mai bine””, a scris Erizanu.

În replică, Plîngău a spus că are un respect profund față de domnul Gheorghe Erizanu, și că nu-l consideră prostul satului „după acest articol jenant prin care îi aduce omagii de dragoste profundă lui Dorin Recean”.

„Totuși, în acest articol a fost confirmată informația că Stoianoglo s-ar fi întâlnit cu Recean, doar că nu au băut alcool, ci coca-cola. Cu o doză mică de sarcasm, textul domnului Erizanu trebuie să precizeze și ce anume au discutat. Precizez că în dezvăluirile mele nu au fost implicați oameni din SIS sau MAI și nu era vorba de filaj, ci de o mărturisire a unui alt participant la acea întâlnire. Și acea înregistrare în care figurează Recean și Vicol a fost făcută, cel mai probabil, de Vicol și dată lui Plahotniuc. La fel cum Șor îl înregistra pe Filat, sau Platon pe Tănase. Oricum ar fi, chiar dacă Plahotniuc a înregistrat filmulețul prin care se transmite o pungă lui Dodon, asta nu înseamnă că trebuie să închidem ochii. La fel ca Dodon, Recean trebuie să răspundă pentru acțiunile sale din trecut.

Îmi este ciudat și faptul că la cum este reflectat Stoianoglo ca dușmanul nr. 1 al justiției, prieten cu Platon, etc., acesta nu se află sub monitorizare și lejer se întâlnește cu consilierii prezidențiali, pentru că pe lângă Recean, la acea întâlnire au participat și alții. Oare doamna Președinte Sandu știe că, după ce juriștii PAS au dat-o în bară cu evaluarea lui Stoianoglo, Recean, alături de un alt consilier prezidențial, îl convingeau pe Stoianoglo, nu cu trei, dar două săptămâni în urmă (mulțumesc de precizare, dle Erizanu) ca acesta să nu-și depună demisia? Ce-i asta? Teatru? Jucăm? Cât ține de grija lui Recean față de Moldova în contextul în care se invocă faptul că a refuzat oferte de la corporații mari, vă asigur că, teoretic, mai bun specialist decât Poalelungi în materia dată nu există, însă oare nu acest profesionist a venit în Moldova de la salariu de judecător la CEDO pentru a ridica din genunchi justiția moldavă și a o așeza pe fund? Atunci poate-i angajați și pe ăștia, dacă tot sunt agreați politic atât Musteață, cât și Plămădeală?

Nu poți, cât nu te-ai strădui, să faci schimbări majore cu oameni vechi, cu oameni care deja au fost contaminați de murdăria și lucrurile tenebre ale politicii moldovenești. Oricât s-ar strădui unii, dar Recean nu era un simplu membru de partid sau de guvern și nu poți spune că nu era la curent cu ceea ce se întâmplă în spatele cortinei. Se întâmpla furtul miliardului, spălări de bani, hoții, privatizări, contrabandă, iar liderii PLDM-ului și, în special, Vlad Filat, au pierdut lupta cu Plahotniuc pentru că aveau pete, erau aroganți și hapsâni, erau șantajabili. Prin asta au dezamăgit foarte multă lume, au dezamăgit oameni profesioniști, integri, primari, consilieri, simpli alegători și le-au pus pete că unii nici nu mai vor să audă de politică.

P.S. Folosiți sunt cei care sunt rugați să spele o imagine de om al sistemului corupt, al sistemului care m-a determinat pe mine și alte zeci de mii de oameni să iasă în stradă. Cât ține de lauda inutilă despre cititul cărților, atât pentru domnul Recean, cât și pentru unii deputați PAS, le recomand să lectureze Codul Penal și-n special articolele despre abuzul de putere și traficul de influență. Sănătate!”, a scris Plîngău, pe Facebook.

Dorin Recean a fost numit consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Șefa statului, Maia Sandu, a semnat vineri decretul de numire. Recean a fost ministru de Interne în perioada 2012-2014, când guvernul era condus de Vlad Filat.

Numirea acestuia în funcția de consilier prezidențial a provocat mai multe critici. Președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău, susține că decizia respectivă „va dezamăgi foarte multă lume”. „Eu nu știu cine sunt consilierii doamnei Sandu pe domeniul respectiv, dar îi sugerez să-i schimbe”, a menționat Plîngău.

Și fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, a criticat numirea lui Dorin Recean. „Se apropie primăvara și culoarea verde prinde tot mai mult contur în Moldova pe fundalul galben. Țara face încă un PAS înapoi spre PLDM marca 2013-2014. Al vostru... Dorin Recean devine secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Toți dușmanii Moldovei vor fi trăsniți cu capul de asfalt. Vine un specialist, care cunoaște cum și cui trebuie de dat indicațiile la telefon. Se bucură toți FILATeliști din țară. Vin vremuri bune și расслабление totală pentru ei”, a scris Slusari, pe Facebook.

„Eu cred că numirea lui Dorin Recean este o știre proastă pentru oligarhii fugari și pentru schemele lor de pe loc, care mai mocnesc, să o recunoaștem. Nu toți veți fi de acord cu mine acum, dar sper timpul să arate că am avut dreptate”, a scris Alaiba într-o postare pe pagina sa de Facebook.


Pub