Scenariul manevrelor militare din Belarus. Arsenalul uriaș transportat de Rusia în țara condusă de dictatorul Lukașenko

10 Feb. 2022, 16:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
10 Feb. 2022, 16:43 // Actual //  Lupu Eduard

Pentru următoarele zece zile teritoriul Belarusului va fi scena unor exerciții militare ruso-belaruse de amploare.

Șefii de cel mai înalt nivel ai Armatei Ruse se află în Belarus, în frunte cu șeful Marelui Stat Major, Valeri Gherasimov.

În cadrul exercițiilor militare, denumite Union Resolve, militarii vor simula scenarii precum consolidarea frontierei împotriva militanților și a unor amplasamente postconflict.

Manevrele se desfăşoară pe cinci poligoane, patru baze aeriene şi ‘diferite situri în Belarus, în special în regiunea Brest, la frontiera cu Ucraina.

La aceste exerciţii, potrivit instituţiei de apărare ruse, participă unităţi şi structuri ale Districtului militar Est al Federaţiei Ruse, care într-un timp foarte scurt au executat o relocare la o distanţă de 10.000 de km, precum şi forţe ale armatei belaruse.

Ministerul Apărării rus menţionează că în cadrul acestor relocări ale efectivelor ruse pe teritoriul belarus au fost evaluate capacităţile infrastructurii de transport din Belarus pentru asigurarea transportării de trupe şi echipamente.

Autorităţile militare ruse au comunicat anterior relocarea în Belarus a unor sisteme antiaeriene S-400 Triumf, divizioane antiaeriene Panţîr-S din Extremul Orient, precum şi a unor avioane de vânătoare Su-35 şi de atac Su-25SM.

Moscova nu a dezvăluit dimensiunea contingentului de trupe pe care l-a trimis în Belarus, dar ministrul Apărării, Serghei Şoigu, care a sosit în Belarus pe 3 februarie, înainte de exerciţiile comune Rusia-Belarus, a susținut că numărul de soldaţi implicaţi este sub limita maximă convenită în 2011, de 13.000 de militari, dar corespondentul BCC spune că la exerciții ar lua parte 30.000 de soldați.

În conformitate cu normele Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), așa cum sunt stabilite în Documentul de la Viena, când acest nivel de concentrare armată este depășit, Rusia este obligată să invite observatori OSCE în zonă.

În termeni militari, desfășurarea de forțe creează un front nou în preajma Ucrainei, menit să-i sporească îngrijorările, remarcă Neil Melvin, specialist în studii de securitate al think-tank-ul RUSI din Londra, citat de Reuters.

Mobilizările de trupe rusești din nordul Ucrainei, unde are granița cu Belarus, apropie și mai mult amenințarea de Kiev.

De la granița cu Belarus mai sunt 210 km pe o autostradă până la Kiev, capitala Ucrainei, iar exercițiile comune adaugă încă un front de atac pentru un potențial asalt rusesc asupra Ucrainei.

Acesta se adaugă amenințării din sud, unde Rusia a anexat în martie 2014 Peninsula Crimeea, și celei din est, unde Moscova conduce o veritabilă insurgență împotriva autorității Kievului, mobilizând peste 100.000 de soldați și echipamente militare în apropiere de granița cu Ucraina.

Odată cu desfășurarea de luptători și sisteme de apărare aeriană, Rusia are o acoperire defensivă mult mai eficientă pentru enclava sa din Kaliningrad, iar sistemele electronice de bruiaj din Belarus îngreunează colectarea informațiilor occidentale, spune Melvin.

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Apr. 2024, 17:31 // Actual //  Lupu Eduard

Un proiect esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ce implică construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV pentru interconectarea cu România, avansează cu sprijinul partenerilor externi. Comisia economie, buget și finanțe, împreună cu Comisia politică externă și integrare europeană, a examinat proiectul de ratificare a acordului de împrumut între Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acordul de împrumut, în valoare de 30,8 milioane de euro, reprezentând 40% din bugetul total de 77 de milioane de euro al proiectului, va acoperi construcția liniei de 400 kV care va conecta localitățile Bălți și Suceava. Acest împrumut va avea o perioadă de rambursare de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani. Banca Europeană de Investiții va aloca încă 30,8 milioane de euro, prin realocarea unui cont de împrumut anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. În plus, Republica Moldova va primi un grant de 15,4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Proiectul nu doar va conecta rețelele electrice ale celor două țări, ci va include și reconstrucția stației electrice Bălți de 400 kV, precum și reabilitarea segmentelor de rețea electrică de transport din Republica Moldova. Aceste eforturi vor include înlocuirea elementelor de comutație și protecție, precum și a transformatoarelor electrice.

Această nouă interconexiune electrică reprezintă o etapă semnificativă în consolidarea legăturilor dintre Republica Moldova și România, având un impact pozitiv atât asupra securității energetice cât și asupra dezvoltării regionale și economice a ambelor țări.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău