„M-am vaccinat, deoarece vreau să revenim la o viață normală.” Două adolescente povestesc despre experiența lor de vaccinare

Arina Petrea, 13 ani, clasa a 7-a. Împreună cu mama ei așteaptă să se vaccineze împotriva COVID-19, la Centrul de vaccinare din Strășeni. 28 ianuarie 2022
Foto: wcmsprod.unicef.org

Pandemia de COVID-19, pentru Arina, nu a însemnat doar izolare de colegi, prieteni, de școală, hobby-uri, dar și de cel mai scump om din viața ei – mama. În cele mai grele momente pentru ea, dar și întreaga societate, împreună cu cele două surori, Daniela și Nicoleta, au rămas singure în fața necunoscutului, a unui virus care a schimbat radical viața tuturor.

Cu lacrimi în ochi își amintește de primele luni ale pandemiei, când mama, fiind asistentă medicală în cadrul Centrului de sănătate din Strășeni, a ales să fie alături de pacienți și nu a călcat pragul casei timp de trei luni, dormind la Centrul de plasament din Strășeni. Arina este o adolescentă de 13 ani care s-a vaccinat și a decis să povestească de ce a luat această decizie. Interviul a fost publicat pe site-ul wcmsprod.unicef.org.

wcmsprod.unicef.org

Peste trei luni, mama Arinei a revenit acasă, dar nu și-a putut îmbrățișa fetele, deoarece s-a izolat de familie pentru a nu-i supune riscului. Locuia separat, doar ca să-și protejeze familia. Zilnic, de aproape doi ani, aceasta colectează probele de la pacienții suspecți de COVID-19, atât din cadrul instituției medicale, cât și la domiciliul pacienților. Imediat ce a apărut vaccinul în Republica Moldova, s-a vaccinat, iar mai apoi și soțul ei, așteptând cu nerăbdare să fie incluși și copiii pentru vaccinare.

„Știind prin ce momente grele am trecut întreaga familie, o întrebam zilnic pe mama mea, când pot și eu să mă vaccinez?”, declară Arina.

La 30 ianuarie, după ce în țară a ajuns un nou lot de vaccin Pfizer BioNtech/Comirnaty, donat de Guvernul Statelor Unite ale Americii prin intermediul platformei COVAX, Arina a prins rând de dimineață la ușa Centrului de vaccinare, împreună cu mama ei. Emoționată de pasul important pe care l-a făcut, ne-a spus cu voce încrezută că:

„Acum mă simt mult mai protejată și îndemn toți copiii care au vârsta de peste 12 ani și adulții să îmi urmeze exemplul. M-am vaccinat pentru că îmi doresc să revenim la o viață normală și din respect pentru toți lucrătorii medicali care muncesc zi și noapte pentru a salva vieți, ca și mama mea”, a spus Arina.

wcmsprod.unicef.org

Împreună cu Arina, în aceeași zi, la Centrul de vaccinare din Strășeni, am suprins-o și pe Daniela, o fată de 16 ani, care este și ea fiică de lucrător medical.

Crescând într-o familie unde medicina stă la loc de cinste, Daniela povestește că a fost martoră la toate eforturile nemaipomenite întreprinse de mama ei, dar și de toți lucrătorii medicali din sistem în perioada pandemiei.

M-am vaccinat, deoarece cred în medicina bazată pe dovezi, fiind informată și conștientă de importanța vaccinării. Vă îndemn să consultați sursele oficiale și să oprim răspândirea virusului prin vaccinare – unica modalitate de a oferi continuitate vieții”, menționează Daniela.

wcmsprod.unicef.org

Cel mai mare exemplu de curaj și luptă zilnică pentru Daniela, este mama sa. Voluntară în echipa mobilă de testare, izolată pe câteva luni de familie, a reacționat cu empatie și dăruire de sine la durerea fiecărui pacient Covid-19.

wcmsprod.unicef.org

Vaccinarea copiilor cu vârsta de la 12 ani este permisă în Republica Moldova începând cu 18 noiembrie 2021. În acest scop, este utilizat vaccinul Pfizer/BioNTech/Comirnaty, prin administrarea a două doze la un interval de 21 de zile.

Recent, la 27 ianuarie, Republica Moldova a recepționat 100 620 de doze de vaccin Pfizer – BioNTech/Comirnaty donat de Guvernul Statelor Unite ale Americii prin intermediul Platformei COVAX.

În total, țara noastră a recepționat 2 823 060 de doze de vaccin împotriva COVID-19, dintre care 917 010 doze prin Mecanismul COVAX. Până în prezent, 1 019 565 de persoane au încheiat schema completă de vaccinare, dintre care 3 924 de copii.

COVAX este o inițiativă globală care are drept scop accelerarea dezvoltării și fabricării vaccinurilor anti-Covid-19 și garantarea accesului echitabil la vaccinuri anti-COVID-19, gratuit pentru 20% din populație pentru 92 țări, care sunt parte a inițiativei. COVAX este gestionată de Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizări (GAVI), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Antiepidemică (CEPI).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente