Consilierul Maiei Sandu are un onorariu de 90 de mii de lei la MoldovaGaz. Negruța: Din data de 30 noiembrie, o plată a intrat deja în cont

Consilierul președintei Maia Sandu, Veaceslav Negruța a confirmat că are un onorariu de 90 de mii de lei în calitate de membru al Consiliului de Observatori al MoldovaGaz. „Din data de 30 noiembrie, eu am avut o plata făcută, am verificat contul bancar în ianuarie și deja banii erau în cont”, a spus Negruță la Secretele Puterii, de a JurnalTV.

Foto: UNIMEDIA

„Membrii Consiliului de Observatori nu au salariu, pentru că nu sunt angajați ai companiei MoldovaGaz, asta se referă la Consiliul de Administrare, confuzul acesta trebuie inclusiv de clarificat.

Este o remunerare de participare în Consiliul de Observatori. Noi am solicitat informații cum acestea sunt stabilite, am adresat întrebări către Agenția Proprietății Publice, care este acționar, am primit anumiți indici de unde să primim informația necesară, am solicitat informația de la MoldovaGaz, am primit toate deciziile care au fost luate în anii anteriori vizavi de stabilirea acestor remunerări, având toată informația deja primită am făcut demers către APP, Guvern și MoldovaGaz pentru revedea mecanismul de stabilire a remunerării acestor persoane, în sensul reducerii acestor plați care s-au făcut”, a menționat Veaceslav Negruța.

Consilierul prezidențial nu a putut spune de câte ori pe lună participă la ședința Consiliului de Observatori, dar o plată, de 90 de mii de lei, a fost deja virată în contul acestuia.

„Da, este de 90 de mii de lei, eu sunt în Consiliul de Observator din data de 30 noiembrie, eu am avut o plata făcută, am verificat contul bancar în ianuarie și deja banii erau în cont”, a spus Negruța.

Adunarea generală extraordinară a acționarilor SA „Moldovagaz” a aprobat componența reînnoită a Consiliului de Observatori al întreprinderii. Printre membri este și Veaceslav Negruța, consilierul Președintei Republicii Moldova.

Președinta țării, Maia Sandu, a confirmat că Guvernul l-a propus pe consilierul prezidențial Veaceslav Negruța în Consiliul de Observatori al MoldovaGaz.


Pub