Nume
Parola
Vizualizări: 3528
Consiliul Europei cu ochii pe procesul de descentralizare și democrația locală din RM
8 Februarie 2022 — Membri ai delegației Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE) au avut recent câteva întrevederi cu delegația statului nostru la CALRE, cu reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), ai Guvernului și cu președinta Administrației Publice din cadrul Parlamentului. Scopul întrunirilor a fost de a evalua etapele de implementare a recomandărilor CALRE în domeniul democrației locale adoptate în 2019 și a Foii de parcurs semnată în aprilie 2021.

Amintim că angajamentele asumate de statul nostru prin semnarea Foii de parcurs au fost abordate în cadrul vizitei pe care a întreprins-o președintele Republicii Moldova Maia Sandu la Consiliul Europei, în aprilie 2021, inclusiv în cadrul întrevederii cu președintele CALRE Leendert Verbeek. Foaia de parcurs conține principalele acțiuni ce urmau a fi realizate de către Guvern și termene concrete în care acestea trebuiau să fie implementate. Printre angajamentele statului nostru se numără revenirea pe calea descentralizării și eliminarea discrepanțelor în procesul de implementare a acestor obligații; stabilirea unui dialog cu CALM și perfecționarea mecanismului de dialog, astfel încât acesta să devină unul efectiv, permament și real; consolidarea autonomiei și descentralizării financiare, diminuarea controlului și presiunii administrative asupra administrației publice locale etc.
Raportorii pentru Republica Moldova, Gunn Marit Helgesen, președintă a Asociației Municipalităților din Norvegia, vicepreședintă a CALRE și Marc Cools, reprezentant al Belgiei au fost interesați de starea lucrurilor de moment din Republica Moldova, mai ales că acum doi ani CALRE elabora rapoarte foarte critice privind democrația locală din RM. Un alt subiect abordat a vizat întârzierea implementării angajamentelor asumate de statul nostru. Reprezentanții Guvernului au argumentat motivele restanțelor înregistrate, printre acestea fiind schimbările la nivel de Executiv, necesitatea de a consolida capacitățile instituțiilor și dorința de a elabora noi documente de politici și strategii.

Reprezentanții APL și ai delegației RM la CALRE au recunoscut că sunt anumite progrese ce vizează distribuirea 100% a taxei pentru folosirea drumurilor în bugetele locale, ceea ce a sporit considerabil posibilitățile APL de a contribui la dezvoltarea infrastructurii drumurilor locale, dar și semnarea Acordului de Cooperare între CALM și Președinție și stabilirea unui mecanism de comunicare între aceste două instituții.

În același timp, reprezentanții CALM/APL și-au exprimat dezacordul față de tergiversarea acțiunilor ce ar urma să întărească autonomia locală, în marea majoritate a domeniilor existând restanțe majore și au fost de părere că este necesară o monitorizare mai minuțioasă și permanentă din partea CALRE. Printre restanțele principale ale statului nostru au fost menționate salariile mici din APL, incertitudinea statutului aleșilor locali, procesul de descentralizare financiară, acordarea mai multor taxe și impozite APL etc.

Potrivit directorului executiv al CALM, Viorel Furdui, până în prezent nu se înțelege pe deplin ce înseamnă un dialog permanent și instituționalizat. „Mai mulți reprezentanți ai ministerelor nu demonstrează înțelegerea necesității comunicării cu APL. Comunicarea care există acum este mai mult formală, în formă scrisă, în formă de avize și atât. Autoritățile consideră că această comunicare despre care vorbim se rezumă la faptul că actele se publică și se solicită anumite avize, ceea ce nu este așa.”

Dacă în cazul Guvernului există un anumit mecanism de comunicare cu CALM/APL, stabilit de mai mulți ani, reprezentanții autorităților locale au constatat că lipsește comunicarea sistemică, inclusiv cu reprezentanții ministerelor, în cadrul grupurilor de lucru, iar Comisia Paritară nu funcționează. „La nivel de Parlament lucrăm doar cu Comisia Administrație Publică, comunicarea cu alte comisii și structuri este destul de problematică. „Apar multe proiecte de legi care nu sunt consultate, iar autoritățile locale nu participă în procesul elaborării acestora.”
În rezultatul acestor întruniri, raportorii CALRE pentru Republica Moldova urmează să-și facă propriile concluzii și să vină cu noi recomandări pentru statul nostru pe care le vom regăsi într-un nou raport al CALRE.

Din cauza situației pandemice, întrevederile au avut loc în format online. O nouă vizită a delegației CALRE în Republica Moldova este stabilită pentru luna aprilie a anului curent.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă