image
Sursa foto: Instagram

”Plânsul mi-a tăiat respirația”. Era favorită la titlul olimpic, dar șansa de a participa i-a fost răpită

Natalia Maliszewska, patinatoare din Polonia, era considerată principala favorită la titlul olimpic în proba de short track, însă nu a mai avut șansa să concureze.

Sportiva a fost testată pozitiv la COVID-19 pe 30 ianuarie și șansele de a participa la probă păreau compromise. Totuși, vineri, cu doar o zi înaintea probei de 500 de metri, a primit vestea că poate ieși din izolare și să concureze, însă totul a fost doar o neînțelegere.

Natalia Maliszewska a povestit, prin intermediul unui mesaj postat de contul de Twitter, că i-a fost transmis că cei de de la clinica ce s-a ocupat de teste s-au ”înșelat”. De asemenea, sportiva din Polonia a recunoscut că a traversat momente foarte delicate.

”Este foarte greu pentru mine să vorbesc și să spun ceva. Am trăit cu frică timp de o săptămână. Toate aceste schimbări de stare, plânsul care mi-a tăiat respirația, care au făcut ca nu numai oamenii din jurul meu să se îngrijoreze, dar m-au făcut și pe mine.

Știu că mulți oameni nu înțeleg această situație. Teste pozitive și negative, teste care confirmă izolarea, deodată teste pozitive care mă califică pentru a sta în spital. Mai târziu, teste bune, care îmi dau șansa de a ieși din izolare. Apoi speranța moare.

Îmi făceam bagajele pentru a merge la patinoar, apoi primesc veștile că ei s-au înșelat. Nu ar fi trebuit să mă lase să ies din izolare. Acea noapte a fost de groază. Am dormit în hainele mele pentru că mi-a fost frică să nu mă ia cineva în izolare în orice moment. Mă uitam prin perdele foarte puțin, cu un ochi, pentru că îmi era frică să nu mă vadă cineva”, a scris sportiva.

Natalia Maliszewska a recunoscut că este afectată de modul în care s-au desfășurat pentru ea evenimentele de la Jocurile Olimpice de iarnă și că este deznădăjduită.

”Nu înțeleg nici eu. Nu mai cred în nimic, în teste, în jocuri. Este o mare glumă pentru mine. Inima mea nu mai suportă. Vă mulțumesc. Ne vedem în curând”, a transmis Natalia Maliszewska.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: