(video) „Camarila lui Plahotniuc”: Xenia Deli, printre cei care au obținut pașaportul la distanță

Pe lângă liderul Partidului Șor, Ilan Șor, alte circa 30 de persoane au beneficiat de pașapoarte făcute la distanță. „Noi am identificat mai mulți, erau persoane care erau grav bolnave, erau oameni simpli, erau în stare gravă și trebuiau transportați la spital, am ridicat acest filtru și am rămas cu vreo 30 de persoane - după mine, toată camarila lui Plahotniuc. Mulți au profitat de acest instrument”, a spus șeful ASP, Mircea Eșanu, la Cutia Neagră Plus de la TV8.

Foto: colaj

„Sunt vreo 30 de acte de identitate, Xenia Deli, personaj apropiat Munteanu, de Plahotniuc, Cezara Salinski, mai sunt din categoria asta”, a spus Eșanu.

La sfârșitul lunii noiembrie 2021, Ilan Șor a rămas fără două acte de identitate. Agenția de Servicii Publice a efectuat un control la sesizarea Procuraturii Anticorupție privind respectarea procedurilor de eliberare a actelor de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova Ilan Șor. În urma verificărilor, ASP a constatat că atât buletinul de identitate emis în 2012, cât și pașaportul emis în 2010 au fost perfectate și eliberate cu încălcarea legislației fiind întocmite în lipsa acestuia.


Pub