A fost lansată Asociația Juriștilor Francofoni din Republica Moldova

Eveniment inedit pentru juriștii francofoni din Republica Moldova – la Chișinău a fost lansată Asociația Juriștilor Francofoni /AJF/. Primul Acord de parteneriat a fost semnat între AJF și Facultatea de Drept, Filiera Francofonă, USM.

Foto: AJF

„Este un proiect de perspectivă axat pe ideea de internaționalizare a studiilor de profil pe dimensiunea francofoniei, dar și pe mobilitatea academică atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice. Or, filiera francofonă este o pagină aparte a Facultății care trece, actualmente, printr-o fază de resuscitare și revigorare. În Republica Moldova, a vorbi limba franceză înseamnă mai mult decât stăpânirea unui instrument lingvistic, semnificând, în realitate, și împărtășirea valorilor, principiilor, aspirațiilor comune. Și acest spațiu trebuie valorificat și dezvoltat. Mai mult, suntem siguri că astăzi vom fundamenta un nou și promițător prezent și viitor pentru toți juriștii francofoni”, a menționat gazda evenimentului, prof. univ. Sergiu Brânză, Decan al Facultății de Drept, USM.

Dr. conf. Vitalina Bahneanu, președintă a AJF, coordonatoare a Filierei Francofone în cadrul Facultății de Drept, și-a exprimat speranța că acest proiect va fi unul de anvergură pentru dinamizarea Francofoniei Juridice: ”Lansarea AJF va deschide noi oportunități pentru ralierea la standarde europene de instruire în domeniul jurisprudenței, a cercetării juridice. În acest sens, una din prioritățile noastre va fi identificarea posibilităților de asigurare pentru discipolii francofoni a stagiilor de profil profesional în instituțiile europene, în misiunile diplomatice ale RM, fapt ce ne va permite să educăm o generație de juriști inteligenți și integri”.

„Asociația Juriștilor Francofoni din RM își propune câteva obiective majore”, a ținut să accentueze vicepreședintele AJF, D. Stoica. Printre acestea - crearea unei platforme internaționale francofone de discuții continui menite să sporească elaborarea și implementarea noilor proiecte de cooperare în domeniul drepturilor omului; susținerea tinerilor juriști francofoni prin mobilități în stagii profesionale internaționale; promovarea valorilor europene și occidentale în rândul cetățenilor Republicii Moldova; promovarea mass-media calitative și combaterea fake-news; dezvăluirea şi dezvoltarea potenţialului tineretului prin programe și proiecte menite să le dezvolte spiritul civic.

La evenimentul, organizat în format hibrid, cu un cuvânt de salut au participat personalități notorii, discipole ale Filierei Francofone, Drept, USM: Ambasadoarea RM la Paris, Dna Corina Călugăru, Ambasadoarea RM la Uniunea Europeană, Bruxelles, Dna Daniela Moraru, și Dna dr. Diana Scobioală, reprezentanta RM la Curtea Europeană a Dreptului Omului.


Excelența sa, Dna Ambasadoare Corina Călugăru, a salutat noul impuls în activitatea Filierei Francofone: ”Cu plăcere deosebită am acceptat invitație a acest eveniment. M-am simțit mândră totdeauna ca am făcut aici studiile și carierea diplomatică o datorez formării mele în țară. Voi susține toate inițiativele și proiectele lansate de AJF de comun cu Facultatea de Drept, Francofonie. Și primul gest din partea Ambasadei – oferim un stagiu de documentare pentru trei studenți francofoni. Cunoașterea limbii franceze este o plusvaloare și acest fapt trebuie să inspire și să mobilizeze. Noi, cei care activăm în străinătate, și cei de acasă vom face front comun pentru modernizarea Republicii Moldova.”

Excelența sa, Dna Daniela Morari, Șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă UE, de asemenea a menționat importanța și impactul evenimentului, subliniind că semnarea Acordului de parteneriat între AJF și Filiera Drept, Francofonie se produce într-un cadru foarte propice pentru spațiul francofon: „Este vorba, în primul rând, de preluarea președinției Consiliului UE de către Franța, apoi și fenomenul post-Brexit. Suntem martorii repunerii în valoare a limbii franceze. Există multe proiecte de mobilitate – pe dimensiunea cooperării RM-UE - care solicită cunoașterea limbii franceze, cum ar fi: Orizont, Erasmus +. La rândul meu, voi găsi posibilități pentru oferirea de stagii în instituțiile europene, care ar permite viitorilor juriști francofoni să cunoască din interior cum funcționează mecanismele în instituțiile europene. Pentru început, aștept primul stagiar la oficiul reprezentanței RM la UE.

Cu un mesaj emotiv, dar și de încurajare s-a adresat participanților Dna dr. Diana Scobioală, absolventă, dar și profesoară la Filiera Francofonă, actualmente, judecătoare la Curtea Europeană a Dreptului Omului din partea RM: „Vă mulțumesc pentru ocazia ce mi-ați oferit-o să revin virtual acasă, la Facultate, în miezul francofon, care m-a format ca profesionistă. Am fost plăcut surprinsă și onorată când, după absolvire, mi s-a propus sa continui activitatea la Facultate, Filiera Francofonă și să susțin prelegeri în limba franceză. Atunci am conștientizat că am făcut alegerea corectă. Evenimentul de astăzi marchează o relansarea a Filierei, care, cu regret, a trecut printr-o perioadă de stagnare. În ceea ce depinde de mine, voi depune eforturi maxime pentru a deschide cât mai multe uși pentru stagiarii francofoni din țară în instituțiile europene, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Într-un ceas cu noroc! Și aștept primul stagiar francofon la biroul CEDO.”

Totodată, lansarea acestui parteneriat presupune și un impuls pentru promovarea cercetării juridice în limba franceză: ”Mobilitate pentru doctoranzii francofoni va fi un prilej de internaționalizare și aprofundare a cercetării”, a menționat Dr. Svetlana Agachi, șefa Școlii doctorale în cadrul Facultății de Drept.


Prezent la eveniment, prof.univ. Aurel Băieșu, cel care s-a aflat la temelia activității francofone, și-a amintit cum 24 de ani în urmă, în 1997, la Paris, în calitatea sa de director al Filierei Francofone, USM a participat la ceremonia de semnare a Acordului dintre AUF cu reprezentanții celor 6 universități din Republica Moldova, printre care și USM: ”Nu a fost ușor să identificăm profesori, cunoscători ai limbii franceze de specialitate. Astăzi, Filiera a produs cu adevărat specialiști cu care ne mândrim și care ne reprezintă țara în funcții de înalt prestigiu și responsabilitate. Vive la Francophonie! Bonne chance!”

La eveniment, în format hibrid, au participat studenții francofoni, absolvenți ai Facultății de Drept, profesori, reprezentanți ai societății civile.


// console.log('no ads situation')