Directorul ASP: De ce nu se ieftinește perfectarea pașapoartelor, după deconspirarea schemei de milioane

07 Feb. 2022, 09:16
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Feb. 2022, 09:16 // Actual //  MD Bani

Directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, explică de ce prețul perfectării pașapoartelor nu scade după deconspirarea schemei privind blanchetele actelor de identitate. Deși dosarul a fost trimis Procuraturii Anticorupție, deocamdată investigațiile bat pasul pe loc, iar contractul cu compania străină nu este anulat. În plus, chiar dacă banii nu mai sunt transferați companiei din Bulgaria, prețul perfectării actelor rămâne neschimbat, până când se va demonstra în instanță că este vorba despre o schemă de delapidare a banilor publici. Mai multe declarații pe subiect au fost făcute, potrivit IPN, la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, ediția din seara de duminică, 6 februarie curent.

Încă la preluarea mandatului din vara trecută, directorul ASP a făcut publică schema frauduloasă din cadrul instituției, prin intermediul căreia, fiecare cetățean achita o sumă suplimentară pentru perfectarea pașapoartelor. La perfectarea fiecărui pașaport se lua o taxă de tip „royalty” de peste 13 euro. Pe perioada fostelor conduceri ASP, banii erau transferați unei companii din străinătate care se ocupa de „tipărirea” actelor. Mircea Eșanu spune că deși a pus la dispoziția Procuraturii toate actele ce confirmă prezența unei scheme, nu există finalitate pe acest caz.

„La perfectarea fiecărui pașaport s-a perceput o taxă suplimentară de 13,5-14 euro. 40% din costul unui pașaport pleca în altă parte. Astăzi acest dosar se află la Procuratura Anticorupție. Însă pe acest dosar nu văd nicio mișcare. Mă deranjează această pauză de la Procuratură, pentru că deocamdată doar noi avem convingerea că asta este o fraudă, ea trebuie demonstrată, până la proba contrarie. Deocamdată, ASP este în situația să achite acești bani. Această companie este o imprimerie privată, așa cum în România sau Ucraina este imprimeria națională, este o tipografie”.

Directorul ASP mai adaugă că atât timp cât instanța nu anulează acest contract, instituția nu poate reduce prețul pașapoartelor. Totuși, banii nu mai sunt transferați companiei buclucașe din Bulgaria, ci rămân în bugetul ASP.

„Deocamdată, avem angajamente contractuale, contractul pe care îl avem încă nimeni nu l-a anulat. Banii se duc la ASP, noi am acoperit toate datoriile pe care ASP le avea către instituțiile creditoare, la 3 bănci, noi am reușit cu aceste economii să închidem complet datoriile. Astăzi ASP nu mai are un leu datorii către instituțiile bancare. Când am preluat mandatul, ASP avea datorii de 180 de milioane de lei. Pot să bănuiesc doar că banii din această schemă s-au regăsit, inclusiv, în finanțarea partidelor și a campaniilor electorale”.

Din anul 2014, de când a fost pusă la cale schema, peste 40 de milioane de euro, din banii cetățenilor care și-au perfectat actele, au ajuns în conturile companiei străine.

Realitatea Live

25 Apr. 2024, 17:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Lupu Eduard
25 Apr. 2024, 17:45 // Economie //  Lupu Eduard

Parlamentul a adoptat un nou set de măsuri pentru reducerea birocrației în sectorul economic. Un proiect care propune modificarea unor acte normative privind controlul activității întreprinzătorilor în Republica Moldova a fost aprobat în lectura a doua de către 57 de deputați.

Aceste modificări legislative au ca scop crearea unui sistem de control mai eficient și previzibil, reducerea povară controlului și a sancțiunilor inechitabile, precum și stimularea investițiilor. Potrivit autorităților, noile reglementări vor duce la o scădere a timpului necesar pentru procedurile de control cu cel puțin 56,7 mii de ore pe an și la economii de aproape 70 de milioane de lei pe an, prin reducerea numărului de sancțiuni și a potențialelor abuzuri din partea organelor de control.

Proiectul prevede că antreprenorii vor avea dreptul să conteste deciziile de control în instanță. De asemenea, sunt introduse sancțiuni pentru abuzurile inspectorilor, iar supravegherea internă a autorităților de control va fi îmbunătățită. Se va face o distincție clară între „recomandări” și „indicații” oferite de inspectori, iar planurile de control vor fi unificate, luând în considerare diferitele tipuri de agenți economici și riscuri.

Anterior, ministrul Economiei, declara că acum jumătate de an erau 20 de mii de inspectori din diferite instituții de stat la un număr de 50 de mii de companii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău