Râuri de lapte și miere din Rusia pentru Ungaria: gaze, energie nucleară, vaccinuri şi mulţi bani

07 Feb. 2022, 11:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
07 Feb. 2022, 11:48 // Actual //  Lupu Eduard

Cu tensiunile dintre Vest şi Rusia în continuă creştere, premierul maghiar, Viktor Orban, a pornit către Moscova într-o „misiune de pace“, căutând să pozeze în mediator între cele două părţi şi să-şi pornească în acelaşi timp campania electorală pe plan local.

Şi nu s-a întors cu mâna goală de acolo.

Pe lângă exporturi şi investiţii reciproce, discuţiile dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi Orban s-au concentrat mai întâi asupra gazelor, care, în urma încheierii în 2021 a unui acord pe 15 ani cu gigantul rus Gazprom, sunt livrate acum către Ungaria la un ritm de 4,5 miliarde de metri cubi pe an via interconectorul sârbo-ungar şi Austria, scrie Euractiv, citat de businessmagazin.ro.

Înaintea vizitei sale, Orban anunţase că va încerca să crească acest volum cu 1 miliard de metri cubi pe an. Putin a declarat că se aşteaptă ca decizia privitoare la cererea lui Orban să fie luată la începutul lunii aprilie, adăugând însă că creşterea respectivă „nu ar trebui să fie o problemă prea mare pentru noi“.

Referindu-se la stocurile în scădere din Europa, Putin a declarat că „va fi probabil o problemă pentru partenerii noştri din Europa şi anul viitor. Ungaria nu va avea nicio problemă pentru că ne vom înţelege cu privire la volume suplimentare“.

Mesajul: prietenii Rusiei vor primi gaze ieftine, în timp ce europenii vor fi în continuare prinşi în ghearele crizei energetice, arată Vlagyiszlav Maksimov de la Euractiv.

Relaţiile economice dintre Budapesta şi Moscova nu fac decât să se adâncească, iar partea centrală a cooperării dintre cele două ţări este legată de extinderea centralei nucleare Paks, construită cu gigantul rus Rosatom.

Proiectul de 12,5 miliarde de euro, pentru care statul rus a oferit un împrumut de 10 miliarde de euro, înregistrează în prezent întârzieri din cauza procesului de autorizare, însă Budapesta speră că va aduce beneficii dincolo de diversificarea energetică.

Orban a primit de asemenea un cadou surpriză din partea lui Putin: o linie de credit de 2 miliarde de dolari pentru construirea unei linii de transport feroviar de mărfuri, similară căii ferate Belgrad-Budapesta finanţată de China, de la graniţa ungaro-ucraineană la oraşul Gyor din vestul Ungariei.

În cadrul vizitei, premierul ungar a anunţat de asemenea că autorizarea vaccinului rusesc Sputnik Light este aproape finalizată şi a promis că Ungaria va achiziţiona vaccinul. Ungaria a fost una dintre puţinele ţări din UE care a utilizat primul vaccin Covid al Rusiei, Sputnik V, deşi acesta nu a fost aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Orban a discutat şi posibilitatea introducerii de zboruri directe către Budapesta din Ekaterinburg şi Kaliningrad.

Ungaria este „un partener important“ al Rusiei în Europa, a declarat preşedintele rus după cinci ore de discuţii cu premierul Orban, potrivit Hungary Today. În pofida pandemiei, comerţul bilateral a crescut cu 30% la 5,5 miliarde de dolari în primele 11 luni ale anului trecut, investiţiile de ambele părţi ridicându-se la 1 miliard de dolari, a precizat acesta.

Realitatea Live

25 Apr. 2024, 20:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
25 Apr. 2024, 20:28 // Actual //  Lupu Eduard

Moldovagaz urmează să solicite o reducere a tarifului pentru gazul natural, conform anunțului făcut de directorul companiei, Vadim Ceban, cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Cererea va fi depusă mâine, pe data de 26 aprilie, la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), în speranța de a aduce un beneficiu semnificativ consumatorilor finali. Cu toate acestea, Ceban nu a oferit detalii precise în legătură cu mărimea estimată a reducerii tarifului.

În data de 23 aprilie, membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari declara că prețul gazului vândut de Energocom către Moldovagaz ar urma să fie între 300-350 dolari pentru mia de metri cubi, în luna mai.

Tariful la gaz pentru consumatorii casnici s-a redus cu 19,9%, la 14,47 cu TVA inclus, potrivit deciziei ANRE aprobată în cadrul ședinței de astăzi, 21 februarie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău