În urma explotării agricole îndelungate a solului fără întoarcerea în sol a elementelor nutritive, extrase de plante, precum și a celor evacuate cu apele în adâncime, prin eroziune, acum balanța elementelor nutritive în solurile țării este negativă.
Deficitul sumar al NPK în solurile noastre (1810-2001) alcătuiește la ha: azot – 2699 kg, fosfor – 2151kg, potasiu – 37896 kg.
În sol a avut loc o „erozie biologică” ce se răsfrânge negativ asupra fertilității lui și, drept rezultat, asupra nivelului productivității plantelor.
Deficitul elementelor nutritive, în special de azot, intensifică procesul de mineralizare a humusului, micșorează cantitatea acestuia, fapt ce duce la înrăutățirea calității solului.
S-a constatat că anual de pe 1 ha de sol al țării se pierd, în medie, de la 0,5 până la 1,3 t humus.
Pentru menținerea echilibrului nutritiv în sol și obținerea unei producții de calitate, nepoluate, este necesar a elabora un sistem științific argumentat de folosire a îngășămintelor, evidențiind problemele economice regionale.
Când se realizează analiza agrochimică a solului
Pentru a determina starea solului și disponibilitatea elementelor din acesta pentru plante, se realizează mai multe analize:
Cercetarea agrochimică operativă se efectuează anual în anumite faze de dezvoltare a plantelor de cultură pentru a stabili conținutul de elemente nutritive în sol și a aplica în regim de urgență nutriția suplimentară a plantelor cu elemente nutritive care sunt în carență.
Cercetarea agrochimică de bază se efectuează o dată în 5-6 ani. În cadrul acesteia se determină conținutul de humus, capacitatea de nitrificare, fosforul mobil, potasiul schimbător, conținutul de microelemente mobile în sol (zincul, manganul, cuprul, borul etc.).
După ce acestea au fost realizate, fermierul poate soluționa mai multe probleme în agricultură: evidențierea zonelor (arialelor) vulnerabile, elaborarea prognozelor modificării însușirilor agrochimice, a planurilor de aplicare a îngrășămintelor și amendamentelor, optimizarea nutriției minerale în perioada de vegetație și reducerea cheltuielilor pentru acestea, fiind realizate doar intervențiile necesare.
Realizând analiza solului, agricultorul obține:
- studiul agrochimic al solurilor;
- cartograme agrochimice ale terenurilor agricole;
- pașaportul agrochimic al fiecărei sole (parcele);
- sistemul optimal de fertilizare al solului în asolamentele de câmp și terenuri horticole pentru viitorii 5-6 ani;
- necesarul gospodăriei agricole (fermierului) în îngrășămionte pentru obținerea recoltelor scontate.
După ce a fost realizată analiza solului, este important de împărțit corect cantitățile de îngrășăminte organice și minerale ce urmează a fi aplicate pentru a înlătura carențele.
Mai întâi, trebuie de folosit gunoiul de grajd și diferite composturi. Se știe că administrarea a 20 de tone de îngrășăminte organice contribuie la acumularea a 1 t/ha de humus.
Totodată, este necesar de folosit și alte căi de sporire a materiei organice în sol, cum ar fi: mărirea suprafețelor cultivate de ierburi perene în asolament, semănarea sideratelor între rânduri în livezi și vii, semănatul repetat după recoltarea cerealelor a leguminoaselor-boboaselor timpurii, aratul miriștii, utilizarea resturilor vegetale și comunale etc.
Trebuie de efectuat analize-express pentru a stabili necesitatea plantelor în elemente nutritive, ținând cont de starea fiziologică a lor, de fenofaza, de condițiile climatice etc.
Realizarea deplină a potențialului productiv al solurilor și hibrizilor plantelor este posibilă în cazul asigurării lor cu toate elementele nutritive necesare (circa 20).
Insuficiența oricăreia dintre ele în raport cu conținutul optim al celorlate elemente, provoacă dereglări în procesele metabolice și, ca urmare, recolta și calitatea ei scad.
De exemplu, asigurarea insuficientă a solului cu B (bor) va micșora producția vegetală și calitatea ei:
Sistemul de fertilizare trebuie să se bazeze pe îngrășămintele organice, pentru lichidarea dezechilibrului coraportului elementelor nutritive „sol-plantă” în condiții concrete se aplică suplimentar macro- și microîngrășăminte.
Ele pot fi folosite și în cazul cultivării plantelor prin programarea recoltei.
Cum fertilizăm corect culturile și aplicăm îngrășămintele
De regulă, ca îngrășăminte principale se aplică fertilizanții organici sub prelucrarea de bază a solului. De asemenea, și îngrășămintele ce conțin fosfor și potasiu.
Fertilizanții ce conțin azot și microelemente se administrează conform rezultatelor diagnosticării, în perioada de vegetație, odată cu semănatul și plantarea.
În cazul impurificării unor terenuri agricole, cu metale grele, apar dereglări ale metabolismului plantelor agricole care conduc la scăderea volumului producției și a calității.
În aceste condiții, în agricultura modernă se folosesc diferite metode de detoxifiere a solului poluat: calcarizarea solurilor acide, încorporarea îngrășămintelor fosforice și antidoților, afânarea adâncă a solului, selectarea plantelor tolerante, fitoextragerea etc.
Cercetările din ultimii ani au demonstrat eficacitatea înaltă a folosirii în complex cu fertilizanți a substanțelor bioactive, de regulă, de origine naturală, care majorează coeficientul de valorificare a elementelor nutritive din sol și rezistența plantelor la condițiile nefavorabile ale mediului.
Valorificarea maximă a elementelor nutritive din îngrășămintele administrate este posibilă atunci când sunt stabilite corect dozele optime, termenul și modul de aplicare a fertilizanților în conformitate cu cerințele biologice ale soiului, hibridului și condițiile pedoclimaterice concrete.
Aplicarea îngrășămintelor de bază trebuie completată cât mai mult cu o nutriție suplimentară foliară și radiculară în cele mai importante fenofaze (critice) de creștere și de dezvoltare a plantelor.
Concomitent se vor folosi și substanțe bioactive.
Fertilizarea de bază a solului, introducerea îngrășămintelor la lucrarea solului
Fertilizarea de bază și aplicarea îngrășămintelor cu arătura constau în distribuția lor uniformă la suprafața solului și încorporarea odată cu aratul.
Cantitățile de îngrășăminte care se aplică odată cu executarea arăturii constituie de la 0 până la 40%, în cazuri excepționale din doza optimă economică de N; 70-100% din doza optimă economică de P2O5 și K2O.
Îngrășămintele de bază se mai pot administra concomitent cu erbicidele preemergente, iar încorporarea în sol se face cu grapa cu discuri care realizează și pregătirea terenului pentru semănat.
Prin fertilizarea radiculară și cea foliară se asigură nutriția minerală a plantelor atât în perioada critică, cât și în perioada de formare a primordiilor organelor generative, cât și în perioada de consum maxim, când se formează masa vegetativă și pregătirea pentru polenizare.
Fertilizarea solului înainte de semănat
Cantitățile de îngrășăminte aplicate odată cu executarea lucrării de pregătire a solului înainte de semănat alcătuiesc: maxim 20-30% din doza optimă de N; 60-100% din doza optimă de P2O5 și K2O, dacă acestea nu s-au aplicat la executarea arăturii.
Fertilizarea de pornire constă în aplicarea îngrășămintelor în benzi, la 5-6 cm sub sămânță, concomitent cu semănatul. În acest caz, îngrășămintele se aplică cu ajutorul fertilizatoarelor montate pe semănătoare.
Prin reducerea suprafeței de contact a îngrășămintelor cu solul se micșorează cuantumul fixării în sol a substanțelor nutritive.
Cantitățile de îngrășăminte aplicate la fertilizarea de pornire alcătuiesc: 10% din doza optimă de N; 20-35% din doza optimă de P2O5, iar pe solurile deficitare în potasiu circa 30% din doza optimă de K2O.
Pentru fertilizarea de pornire sunt indicate îngrășămintele complexe solubile, aparținând tipurilor 1:1:0 sau 1:1:1 cu N:P2O%:K2O.
În lipsa acestora se procedează la realizarea amestecurilor de îngrășăminte simple în proporții corespunzătoare rapoartelor menționate, folosind:
- pentru solurile neutre și slab alcaline – nitroamofosca, diamofosca sau amofosul, azotatul sau sulfatul de amoniu ori superfosfatul concentrat și simplu;
- pentru solurile slab acide – îngrășămintele complexe 12:52:0 (amofos) sau 16:16:16 (nitroamofosca), 10:26:26 (diamofosca) ori azotatul de amoniu;
- ca sursă de potasiu se va utiliza clorura de potasiu sau sulfatul de potasiu și diamofosca (10:26:26). La fertilizarea de pornire va fi exclusă ureea pentru realizarea amestecurilor de îngrășăminte simple, din cauza posibilelor vătămări determinate de amoniacul format din uree, pierderea azotului în atmosferă și a reducerii locale a accesibilității fosforului.
Îngrășămintele aplicate în perioada de vegetație
Fertilizarea solului în perioada de vegetație a plantelor are ca scop asigurarea economică a acestora cu nutrienți în perioada critică și de consum maxim.
La cerealele de toamnă se aplică îngrășăminte cu azot la desprimăvărare, folosind fie mijloacele terestre, când solul este încă înghețat.
La desprimăvărare, la cerealele păioase de toamnă se administrează circa 40-60% din doza optimă economic de azot.
În perioada de vegetație, la culturile prășitoare se pot aplica 2-3 fertilizări ale solului concomitent cu executarea lucrărilor mecanice de întreținere sau cu apa de irigație.
La fiecare fertilizare se vor folosi îngrășăminte cu azot, reprezentând 15-20% din doza optimă economic de azot. Pentru a evita prelungirea perioadei de vegetatie a plantelor, aplicarea lor nu trebuie să depășească momentele de consum maxim, iar cantitatea totală nu va depăși 50% din doza optimă economic.
Fertilizarea foliară a plantelor
Fertilizarea foliară (de stimulare) cu soluții de îngrășăminte se face concomitent cu lucrările tehnologice obligatorii, ca erbicidarea, prevenirea bolilor și combaterea dăunătorilor sau odată cu executarea lucrărilor de întreținere.
Pentru aceasta se aplică la cerealele păioase cantități suplimentare de azot sub formă de uree dizolvată în soluția de pesticide (dacă sunt compatibile).
Pe lângă uree, se adaugă cantități corespunzătoare de îngrășăminte complexe solubile cu microelemente și substanțe organice fiziologice active, cu scopul intensificării metabolismului plantelor.
Această tehnică va fi folosită și în cazul tratării curative a unor dereglări ale metabolismului plantelor, provocate fie de insuficiență, fie de excesul unor elemente nutritive în plante.
La folosirea soluțiilor de uree cu îngrășăminte complexe, se va acorda atenție compatibilității fizice și chimice cu soluția substanțelor fitofarmaceutice utilizate.
Concentrația ureei în soluția de pesticide va depinde de planta de cultură și de temperatura aerului.
Astfel, la cultura grâului și orzului de toamnă, aflate în faza de formare a paiului, concentrația de uree admisă este de 8% la temperatura aerului de 15 grade C și de 6% când temperatura este mai mare de 15 grade C.
Alte culturi, cum ar fi porumbul, floarea-soarelui, cartoful, soia, tomatele ș.a., tolerează ureea pe frunze în concentrații în soluție mai mici de 2,5%.
Fertilizarea aplicată foliar cu soluții de uree și îngrășăminte complexe solubile de stimulare se caracterizează printr-un grad de utilizare aparentă a elementelor nutritive foarte ridicat.
Citește și despre Efectul fracţionării dozei de azot asupra dezvoltării cerealelor de toamnă.
Bibliografie
Gumovschi A., Andrieş S., Babuc V.,ş.a. (coordonator Toma S.). Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Chişinău, Editura Ştiinţa, 2008, 214 p.
Domnule Gumovschi, cu tot respectul, vă rog să priviți acest video (poate fi subtitrat de cei, care nu înțeleg engleza) https://www.youtube.com/watch?v=QfTZ0rnowcc&t=6s , din care veți înțelege, că cu măsuratul și aplicarea de chimicale nu se poate rezolva fertilitatea solului, cum nu se poate face agricultura durabilă.