Dar tu te pricepi la cuvinte? Ce este Wordle și cum reușește să atragă zilnic circa 300 000 de jucători din întreaga lume

wordle
Foto: Movie News

Wordle este un joc apărut cu câteva luni în urmă, iar recent a fost cumpărat de către The New York Times. În acest articol, vă vom povesti mai multe despre această aplicație populară în întreaga lume și vom încerca să înțelegem prin ce a reușit să-și cucerească publicul.

Wordle este un joc de cuvinte distractiv și simplu care poate fi jucat doar o dată pe zi. La fiecare 24 de ore apare un nou cuvânt al zilei, iar tu trebuie să-ți dai seama care este acesta.

Wordle oferă jucătorilor șase încercări de a ghici un cuvânt format din cinci litere selectat aleatoriu. După cum se arată mai sus, dacă litera potrivită se află la locul potrivit, aceasta va deveni verde, dacă litera este corectă, însă se află în locul greșit, aceasta va deveni galbenă, iar atunci când nu există deloc în cuvânt, litera va deveni gri.

Poți introduce un total de șase cuvinte, ceea ce înseamnă că ai dreptul să introduci cinci cuvinte din care poți afla indicii despre litere și pozițiile lor. Sau, dacă ești sigur(ă) pe cuvântul pe care l-ai format, poți să încerci să ghicești cuvântul zilei din trei, două sau chiar o singură încercare.

Versiunea în limba română a jocului poate fi accesată aici.

Chiar dacă jocul nu pare a fi foarte inovativ și complicat, peste 300 000 de oameni îl joacă zilnic, potrivit The New York Times. Aceste cifre pot părea derutante, dar există câteva detalii minuscule care au făcut lumea să înnebunească după Wordle.

Iată de ce jocul a interesat atâția oameni!

# Există un singur puzzle pe zi. Acest lucru creează un anumit nivel de miză, fiindcă ai senzația că ai dreptul la o singură lovitură la Wordle. Dacă greșești, trebuie să aștepți până mâine pentru a obține un nou puzzle și să-ți iei revanșa. Jocul nu îți consumă toată ziua, dar te lasă să „ți se facă poftă”, oferindu-ți posibilitatea să joci gradat.

# Toată lumea joacă exact același puzzle, iar acest lucru este esențial, deoarece este mai ușor să discuți experiența cu prietenii. „Azi a fost greu!”, „Cum te-ai descurcat?”, „Ai înțeles?”, cam precum după evaluările din școală și sesiunile din universitate. Acest lucru reușește într-un fel să apropie oamenii, dar să și creeze un soi de concurență (sănătoasă, sperăm), care va menține interesul față de acest joc pentru mult timp și care va contribui și la dezvoltarea bagajului lingvist al jucătorilor.

# Este ușor să-ți împărtășești rezultatele, deoarece după ce ai realizat cu succes sau fără succes puzzle-ul pentru ziua respectivă, poți să-ți distribui rezultatul din Wordle pentru ziua respectivă. Dacă faci acest lucru pe Tweeter, va arată cam așa.

 

De menționat este și faptul că, atunci când distribui rezultatul, cuvântul sau literele pe care le-ai introdus nu vor fi dezvăluite, ci vor fi înlocuite de aceleași casete verzi, galbene sau gri, care vor da de înțeles rezultatul obținut. Acest lucru îți permite să împărtășești bucuria câtorva casete verzi la rând, fără a distruge intriga pentru ceilalți jucători care te urmăresc.

 

Wordle – jocul creat în timpul lockdownului

Inginerul de software Josh Wardle a lansat jocul online simplu gratuit în octombrie și l-a vândut pentru o sumă nedezvăluită de șapte cifre pentru The New York Times, care l-a cumpărat cu scopul de „a-și spori abonamentele online”.

Domnul Wardle și-a dorit întotdeauna ca jocul să rămână gratuit, dar succesul neașteptat al creației sale concepute în timpul lockdownului pentru doar două persoane – el și partenerul său – a fost pentru el ceva uimitor.

El a spus că jocul, care are în prezent milioane de jucători, a devenit mai mare decât și-a imaginat vreodată.

„A fost incredibil să văd că jocul aduce atât de multă bucurie oamenilor și sunt atât de recunoscător pentru poveștile personale pe care unii dintre voi mi le-au împărtășit – de la Wordle unind membri îndepărtați ai familiei, la provocarea de rivalități amicale, până la susținere și recuperări medicale. Reieșind din asta, sunt incredibil de încântat să anunț că am ajuns la un acord cu The New York Times pentru ca ei să preia conducerea Wordle în continuare”, a declarat creatorul jocului.

Postarea integrală poate fi văzută în tweet-ul de mai jos.

 

Jocul va deveni în cele din urmă parte a serviciului de puzzle cu abonament The New York Times, dar Josh Wardle s-a asigurat că Wordle va rămâne gratuit.

„Este important pentru mine ca, pe măsură ce Wordle crește, acesta să continue să ofere o experiență grozavă tuturor”, a spus Wardle.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente