Șeful ASP a declarat numele celei de-a patra persoane care a primit a doua identitate, pe lângă Plahotniuc, Damir și Vaja

273364857_2825435847755525_7575737214312446405_n
Foto: Screenshot, Cutia Neagră PLus, TV8

Bancherul rus Gherman Gorbunțov este cea de-a patra persoană care a primit a doua identitate, spune șeful ASP, Mircea Eșanu.

„Pe lângă Damir, Plahotniuc și Vaja mai este un personaj, este Gorbunțov”, a declarat acesta la Cutia Neagră Plus de la TV8.

„Detaliile sunt mai puțin importante la acest aspect, cert este că actul fals i-a fost perfectată ca identitate sub acoperire. Din materialele pe care le-am văzut, inclusiv ce s-a vehiculat pe la Procuratură, nu știu de ce se ambalează chipurile el ar fi fost sub protecția martorilor.

Pot să vă spun clar că sunt două proceduri complet diferite cum se creează identitățile duble sau false când este un agent sub acoperire și când este vorba despre protecția martorilor. În cazul lui, a fost agent sub acoperire. Solicitarea nu a venit de la SIS, dar de la Ministerul de Interne, în 2019.

Motivația trebuie să o explice ministerul de Interne, cert este că nici pe acest dosar nu văd nicio mișcare. Dacă în cazul lui Damir, inclusiv arestările, cumva vizează această identitate falsă, aici văd o pauză”, a spus Eșanu.

Anterior, s-a confirmat faptul că Dorin Damir, Vlad Plahotniuc și Vaja Jhashi au primit pașapoarte false.

În luna mai 2021, cauza penală inițiată de Procuratura Anticorupție la 29 octombrie 2019 pe faptul pretinselor acțiuni ilegale ale angajaților Agenției Servicii Publice la documentarea dublelor identități ale unor persoane, a fost clasată.

Cine este Gherman Gorbunțov

Gherman Gorbunțov este un bancher rus care a deținut mai multe funcții importante în bănci din Republica Moldova, informează anticorupție.md.

Supranumit „bancherul negru”, pe numele căruia au fost deschide dosare penale în Republica Moldova pentru spălare de bani și evaziune fiscală, a deținut pachetul majoritar de Universalbank din 2008 până la mijlocul anului 2012.

Universalbank a fost preluată de către compania Mep Group, înregistrată în insulele Seychelles şi reprezentată în R. Moldova de Renato Usatîi, principalul rival al lui Gorbunțov.

Pe 23 martie 2012, Gorbunțov a fost ținta unei tentative eșuate de asasinat în scara blocului unde locuia la Londra.

Executantul asasinatului este interlopul Vitalie Proca, originar din R. Moldova, care şi-a recunoscut vina. În prezent, Proca îşi ispăşeşte pedeapsa în România după ce a mai încercat să omoare un interlop la comandă, dar a împușcat un tânăr pe care l-a confundat cu ținta sa.

În martie 2014, Gorbunţov a fost reţinut de poliţia londoneză, fiind dat în urmărire internațională în Republica Moldova.

Ulterior, acesta a fost extrădat autorităţilor din Republica Moldova. Pe numele său existau la acea vreme trei mandate de arestare în Republica Moldova pentru şantaj, tentativă de obstrucţionare a justiţiei, furt şi complicitate în cazul unei crime (tentativă de omor asupra lui Renato Usatîi n.r.). Autoritățile britanice nu l-au extrădat pe Gorbunțov imediat în Republica Moldova, deoarece au considerat că viața acestuia este în pericol.

Pe 11 octombrie 2016, procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au fost în Marea Britanie pentru a-l audia pe Gorbunțov în dosarul intentat lui Renato Usatîi sub acuzația că i-ar fi plănuit asasinarea.

Un an mai târziu, în noiembrie 2017, Gorbunțov a revenit în Republica Moldova, după mai bine de șase ani. Cu puțin înaintea venirii sale la Chișinău, asasinul Vitalie Proca a acordat un interviu pentru Jurnal TV în care l-a acuzat pe Vladimir Plahotniuc de faptul că ar fi fost cel care a comandat, de fapt, asasinarea lui Gorbunțov.

Gorbunțov a oferit la rândul său un interviu televiziunii controlate de Plahotniuc – Publika TV – în care a dezmințit spusele lui Proca. El a afirmat în continuare că Renato Usatîi a stat în spatele planului asasinării sale.

Ulterior, Gorbunțov a intrat într-un con de umbră, la fel ca și dosarele sale din Republica Moldova. Surse din instituțiile statului ne-au comunicat că acesta se află în prezent în Transnistria, acolo unde trăiește de mai mult timp.

Însuși documentul emis pe numele lui Ivan Kirov îl prezintă ca originar din Tiraspol.

La finalul lunii februarie 2021, Gorbunțov i-a trimis o scrisoare publică procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în care l-a atenționat că procurorii care lucrează în dosarele sale sunt oameni în solda lui Renato Usatîi și că ar încerca să închidă dosarul privind tentativa de asasinat la care a fost supus.

„În acest sens, declar că voi depune o cerere de recuzare a acestui procuror. El a arătat în mod clar prin acțiunile sale că nu este interesat de cercetarea infracțiunilor comise. E evident că procurorul care se ocupă de caz vrea să îngroape dosarul tentativei de omor asupra mea, alături de dosarul privind atacul raider asupra Universalbank”, se mai arată în scrisoarea bancherului rus.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente