(video) Bărbat, reținut pentru un șir de furturi comise în mai multe sectoare ale Capitalei

Polițiștii din capitală au reținut un bărbat, fiind suspectat că ar fi comis mai multe furturi în sectoarele Centru, Buiucani și Botanica. Acesta nu este la prima abatere de la lege, fiind judecat pentru infracțiuni analogice.

Foto: Polițiia Republicii Moldova

În cadrul acțiunilor, polițiștii au stabilit că suspectul, împreună cu alte persoane, în perioada lunilor noiembrie 2021- ianuarie 2022, ar fi comis cel puțin 8 infracțiuni de furt. Acesta închiria automobile de ocazie pe care le utiliza la transportarea obiectelor din metal sustrase, iar pentru camuflarea ilegalităților, imediat după comiterea furturilor, schimba plăcuțele de înmatriculare la automobile pe unele improprii. Metalul sustras era dus la punctele de colectare a metalului uzat și obținea un profit.

În toate cazurile forțele de ordine au acumulat probe concludente ce demonstrează vinovăția acestuia.

În context, în urma măsurilor întreprinse, organele de drept au localizat locul aflării suspectului în comiterea infracțiunilor.

Suspectul, observând polițiștii, a încercat să fugă, iar în timpul deplasării a comis două accidente rutiere, în urma cărora nimeni nu a avut de suferit.

Astfel, la intersecția str. Independenței cu bd. Dacia, bărbatul a fost reținut cu suportul polițiștilor de la Inspectoratul Național de Securitate Publică, acesta fiind încătușat și escortat la inspectorat.

Ulterior a fost dus la expertiză, unde s-a stabilit că acesta era sub influența substanțelor psihotrope.

Bărbatul este cercetat penal pentru furt, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 180 la 240 de ore sau cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.


Pub