Preşedintele Turciei se implică în problema momentului: Erdogan acuză SUA şi UE de amplificarea crizei din Ucraina

05 Feb. 2022, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
05 Feb. 2022, 11:02 // Actual //  Lupu Eduard

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat vineri Statele Unite şi Uniunea Europeană de amplificarea tensiunilor în criza dintre Ucraina şi Rusia, notând că fostul cancelar german Angela Merkel ar fi găsit până acum o soluţie, astfel că se observă lipsa unui lider european.

„Eu o spun deschis: din nefericire, occidentalii nu au furnizat până acum niciun aport în rezolvarea conflictului. Nu au făcut decât să agraveze lucrurile”, a declarat Recep Tayyip Erdogan într-un interviu acordat postului CNN Türk imediat după încheierea vizitei în Ucraina.

Preşedintele american „Joe Biden a fost incapabil până în prezent să aibă o abordare pozitivă în acest proces”, a subliniat liderul de la Ankara.

„Fostul cancelar german Angela Merkel ar fi putut avea soluţia. Dar, în lipsa ei, nu mai există niciun lider pentru moment. Inutil să mai vorbesc de alţii”, a acuzat Recep Tayyip Erdogan, citat de cotidianul Le Figaro.

Preşedintele Turciei a reafirmat disponibilitatea de a organiza negocieri între Moscova şi Kiev şi a insistat pentru „protejarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a Crimeei”. Recep Erdogan afirmă că a primit un răspuns favorabil din partea preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru o vizită în Turcia. „Putin şi-a dat acordul pentru o vizită în Turcia, după revenirea din China. Trebuie să fixăm o dată. Vrem să organizăm o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenki la cel mai înalt nivel”, a subliniat Erdogan.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  Lupu Eduard

În urma apariției imaginilor în presă cu o casă construită pe acoperișul unui bloc de locuit, Pretura sectorului Centru aduce următoarele precizări. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale, casa respectivă a fost construită în anul 2016.

În ceea ce privește construcția ilegală, autoritatea publică locală a sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică încă din anul 2020. Inspectoratul este responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții.

Deși autoritățile locale au sesizat problema, conform prevederilor legale, nu pot întocmi procese-verbale contravenționale pentru astfel de situații, deoarece construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor sau transformarea acoperișurilor care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative intră sub incidența competenței Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției.

În acest context, examinarea și gestionarea cazului sunt de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției, care vor lua măsurile necesare în conformitate cu legea.

Imaginea cu casa construită pe un bloc de locuit din Capitală u fost distribuite pe internet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău