(stop cadru) Ceban, cu „piatra” în grădina lui Spînu: Nu trebuaiu să trimită a șaptea roată la căruță ca să negocieze

Primarul capitalei, Ion Ceban, aruncă încă o piatră în grădina PAS, dar și a viceprim-ministrului Andrei Spînu, care a negociat, alături de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, contractul la gaz pentru Republica Moldova, cu reprezentanții Gazprom. „Nu trebuaiu să transmită sau să trimită a șaptea roată la căruță ca să negocieze aceste lucruri”, a declarat edilul, în cadrul emisiunii Puterea a 4-a de la N4.

Foto: UNIMEDIA

„Eu aș prefera să se facă dreptate în această privință, pentru că decizia care a fost luată este una ilegală și toși juriștii vă vor confirma acest lucru. Ceea ce este urât este tentativa de a mușamaliza aceste lucruri și de a da altfel de interpretări, pentru că am văzut președintele Comisiei și nu o oarecare comisie, ci Comisia economie, buget și finanțe, care este la fel de importantă ca și cea juridică, a zis că de vină este oricine, numai nu guvernarea actuală”, a menționat Ion Ceban.

„Să luăm cronologic cum s-au întâmplat lucrurile, se introduce starea de urgență, pentru ca aceste decizii să poată fi luate, după care, Comisia Națională dă indicații, de facto, ANRE-ului, care se consideră, de iure, independent, să schimbe această grilă tarifară, să modifice tarifele cu termenul din urmă, retroactiv. Era o glumă pe internet, poate cumva să fie revăzut votul din 11 iulie, în condițiile în care s-a votat pentru acești deputați care sunt, după părerea mea, incompetenți. Dar lucrul care este li mai grav este faptul că ne au pe toți de proști, nu poate fi în asemenea hal tratată întreaga societate. De asta am atacat în instanța de judecată, dacă vom avea sorți de izbândă urmează timpul să arate, nu m-ar mira nimic în aceste circumstanțe”, a punctat primarul capitalei.

Ion Ceban a făcut și o aluzie la vicepremierul Andrei Spînu, care a negociat contractul la gaz, alături de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban: „Vreau să fie clar pentru toată lumea, este vorba despre interesele locuitorilor mun. Chișinău, pentru că sunt afectați absolut toți: se fură din buzunarul fiecărui cetățean și eu cred că acesta este furt, din incompetență în primul rând, din lipsă de profesionalism, din ignoranță, din tentativă de a arăta bine atunci când lucrurile stau foarte prost, din incapacitate, pentru că nu trebuaiu să transmită sau să trimită a șaptea roată la căruță ca să negocieze aceste lucruri. Ar fi fost foarte bine să știm că lucrurile stau foarte transparent, pentru că despre astas-a vorbit cel mai mult în campania electorală”.


La 31 ianuarie, Ion Ceban a depus împreună cu viceprimarul Fadei Nagacevschi „o cerere prealabilă de chemare în instanța de judecată a Guvernului, cu privire la nulitatea unor prevederi din dispoziția Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale”, prin care ANRE a aprobat tarife majorate la gazele naturale cu efect retroactiv din 1 ianuarie.

Și avocatul Ion Dron a atacat la Curtea de Apel Chișinău dispoziția CESP privind „majorarea tarifelor la gaz, energia electrică și căldură de la 31 ianuarie, dar cu plata facturilor din 1 ianuarie 2022”. Acesta anunță că a solicitat suspendarea dispoziției „la capătul de plată retroactivă a facturilor”.

Agenția Națională pentru Reglementarea în Energetică a aprobat solicitarea Moldovagaz de scumpire a tarifului la gazele naturale. Astfel, gazul natural a urcat la 15,18 lei pentru un m3. Noile tarife vor fi aplicate din 1 ianuarie.

Indiferent de decizia care va fi luată de ANRE referitor la solicitarea Moldovagaz, pentru consumatorii casnici, tariful pentru primii 150 de metri cubi consumați, pentru februarie și martie, nu se va schimba, întrucât majorarea va fi compensată în totalitate de Guvern. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Parlamentul a decis instituirea stării de urgență în energetică pentru 60 de zile. 58 de deputați au votat „pentru” în timp ce 3 - „împotrivă”. Asta după ce Gazprom a anunțat intenția de sistare a livrării gazelor naturale către R. Moldova, dacă nu va fi achitat integral consumul curent, până la 20 ianuarie.

Situația se repetă lunar, din cauza că Moldovagaz nu acumulează resurse suficiente pentru a achita avansul către concernul rus.

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, a cerut remanieri „urgente”, după decizia de a majora retroactiv tariful la gazele naturale, iar Ion Ceban, a venit cu critici în adresa guvernării. „Jefuiesc din buzunarul cetățenilor simpli care sunt nevoiți să achite sume cosmice”, spune Ceban și sugerează demnitarilor „să-și dea demisia”.

Și fostul premier Ion Chicu a criticat majorarea retroactivă a tarifului la gazele naturale, pe care o consideră „ilegală”.

„Nici chiar afacerile orientate social nu pot funcționa în pierdere”. Afirmația a fost făcută de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, după ce ANRE a aprobat ieri solicitarea Moldovagaz de scumpire a tarifului la gazele naturale.


Pub