image
Sursa foto: Profimedia

Cum a fost botezat noul monopost Ferrari și când va fi prezentat oficial

Ferrari a dat numele F1-75 monopostului său pentru sezonul de Formula 1 2022, pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare a primei sale maşini ieşite din fabrică, în martie 1947.

Monopostul F1-75 va fi cea de-a 68-a maşină construită de Ferrari pentru a participa la campionatul mondial de Formula 1, categoria-regină a sporturilor cu motor.

"Formula 1, cu spiritul său de competiţie şi inovaţie, a fost întotdeauna o parte fundamentală a Ferrari. Practic, stă la originea dezvoltării tehnologice a maşinilor noastre", a precizat John Elkann, preşedintele Ferrari.

Sezonul 2022 are în program 23 de curse, ceea ce ar fi un record pentru această disciplină dacă toate ar putea avea loc. Marele Premiu al Bahrainului din 20 martie va deschide noul sezon competiţional, informează Agerpres.

Anul trecut, olandezul Max Verstappen (Red Bull) a spart monopolul Mercedes, câştigând titlul mondial la piloţi, după o depăşire antologică a britanicului Lewis Hamilton în ultimul tur al Marelui Premiu de la Abu Dhabi, care a încheiat sezonul 2021.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: