Nume
Parola
Vizualizări: 3156
Ședința finală a grupului de lucru pentru elaborarea Programului Operațional Regional Nord 2022-2024
Bălți, 1 Februarie 2022 — Membrii grupului de lucru responsabil de elaborarea celui mai important document strategic ce va fi implementat în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) în perioada 2022-2024 s-au întrunit marți, 1 februarie 2022, în cadrul ședinței finale, desfășurată online. Este vorba de noul Program Operațional Regional (POR) Nord, actualizat în conformitate cu Strategia Națională de Dezvoltare Regională (SNDR) pentru anii 2022-2028, document strategic aprobat recent de Guvernul Republicii Moldova.

Din componența grupului de lucru responsabil de elaborarea POR Nord (2021-2023) fac parte reprezentanți de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), administrații publice locale de nivelurile I și II, sectorul de afaceri, asociații obștești și mediul universitar din nordul țării.

În cadrul ședinței finale cu membrii grupului de lucru, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a menționat că POR Nord este principalul document de programare la nivel regional ce urmează să asigure corespondența dintre SNDR și intervențiile programate la nivel de regiune. „La nivel regional, documentul transpune obiectivele SNDR, specificând mijloacele de intervenție și prioritățile pe termen mediu, în dependență de necesitățile de dezvoltare și provocările la nivel regional”, a specificat șefa ADR Nord.

La rândul lor, specialiștii în planificare din cadrul Agenției au adus la cunoștința membrilor grupului de lucru că actualizările POR Nord (2022-2024) au fost realizate în conformitate cu SNDR (2022-2028) și au prezentat planul de implementare a POR Nord.

Procesul de elaborare a noului POR Nord a inclus analiza situației socio-economice a Regiunii de Dezvoltare Nord, prioritizarea problemelor-cheie la nivel de regiune, definirea cadrului strategic, formularea obiectivelor și măsurilor pentru dezvoltarea regiunii, indicatori de impact, indicatori de rezultat, ținte și elaborarea planului de implementare a POR Nord.

Viziunea strategică POR Nord (2021-2023) este sprijinirea creșterii competitivității și dezvoltări durabile a Regiunii de Dezvoltare Nord, ajustarea disparităților și creșterea calității vieții cetățenilor. Pentru îndeplinirea viziunii strategice, urmează să fie realizate trei obiective generale: (1) creșterea competitivității și ocupării forței de muncă a Regiunii de Dezvoltare Nord; (2) sporirea coeziunii teritoriale și prevenirea excluziunii și (3) îmbunătățirea mecanismelor și instrumentelor de implementare a politicii de dezvoltare regională.

În perioada următoare, ADR Nord va organiza consultări publice pe marginea documentului strategic. Ulterior, MIDR urmează să avizeze POR Nord, iar Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord – să aprobe POR Nord pentru perioada 2022-2024.

Precedentul document strategic al Regiunii de Dezvoltare Nord – Strategia de Dezvoltare Regională Nord – a acoperit perioada 2016-2020. Documentul a fost elaborat și actualizat inclusiv cu sprijinul Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (VARAM) al Republicii Letonia.

www.adrnord.md