Breaking News

image
Sursa foto: the guardian

Examenele de admitere la universitate, amânate două luni în Franţa din cauza COVID-19

Examenele de liceu necesare pentru admiterea la universitate vor fi amânate cu două luni în Franţa din cauza situaţiei legate de pandemia de coronavirus care le-ar face probabil prea greu de susţinut conform planului, au declarat vineri oficiali, relatează dpa.

Acest lucru înseamnă că examenele vor fi susţinute la mijlocul lunii mai, spre deosebire de perioada obişnuită, la mijlocul lunii martie.

Pe lângă problemele organizatorice, Ministerul francez al Educaţiei a afirmat că numărul mare de persoane bolnave ar face ca testele să fie imposibil de gestionat. Schimbarea este concepută pentru a se asigura că toată lumea are aceleaşi şanse de a trece testul şi timp suficient de pregătire.

Pe lângă amânarea examinării în scris, participanţii la test vor avea la dispoziţie mai multe întrebări din care să aleagă. Un segment pentru evaluarea abilităţilor lingvistice ale elevilor va fi, de asemenea, eliminat, scrie Agerpres.

Franţa a înregistrat joi 392.168 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, 95% cu varianta Omicron. Totodată, s-a remarcat o scădere a numărului de cazuri în zone din ţară care au fost primele afectate de noua variantă de COVID-19. De asemenea a fost înregistrată o scădere a numărului de pacienţi în secţiile de terapie intensivă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: