image
Sursa foto: openeurope.org.uk

Franța anunță că e pregătită să trimită soldați în România, pentru a asigura protecția țărilor apropiate de Ucraina

Ministrul Forțelor Armate, Florence Parly, a menționat o posibilă mobilizare a trupelor franceze în România, “pentru a putea contribui” la o “liniștire” a regiunii amenințate de Rusia, cu sprijinul NATO, dacă va fi nevoie.

„Franţa era pregătită de asta, dacă NATO ar fi decis să trimită trupe în România”, a spus ministrul, făcând referire la “câteva sute” de soldați disponibili. În acest sens, o întâlnire urmează să aibă loc “foarte curând cu membrii NATO” , în timp ce Statele Unite au anunțat deja că vor mobiliza militari în Europa de Est.

“Dialogul continuă și suntem convinși că prin soluții diplomatice și politice trebuie să rezolvăm acest conflict”, a declarat ministrul la o zi după ce președintele Emmanuel Macron a discutat la telefon cu Vladimir Putin și cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

“Suntem realiști, lucizi și de aceea ne pregătim. Suntem gata să apărăm țările care sunt cele mai apropiate de această zonă de tensiune”, a mai spus Florence Parly pentru postul de radio France Inter, scrie Biziday.

Acum două zile, Parly a mers la București pentru a discuta despre prezența franceză în Europa de Est. “Așa cum a indicat președintele Macron, suntem pregătiți să ne întărim prezența în România în cadrul misiunilor NATO”, a reiterat ministrul, anunțând că evaluează condițiile acestei posibile desfășurări de trupe.

Noutăţile partenerilor

comentarii: