image
Sursa foto: Octav Ganea

Extrădarea fostului deputat român, Cristian Rizea, se amână; Care este motivul

Judecătoria Chişinău a amânat şedinţa de judecată privind extrădarea ex-deputatului român Cristian Mihai Rizea, refugiat la Chişinău cu puţin timp înainte de a fi condamnat de o instanţă din România la 4 ani şi 8 luni pentru corupţie.

Şedinţa a fost amânată la cererea avocatului lui Rizea până la examinarea unei alte cauze conexe în instanţa de contencios administrativ, scrie Anticoruptie.md.

Astfel, înainte ca magistraţii să decidă în asupra extrădării lui Rizea, instanţa urmează să se pronunţe mai întâi în privinţa decretului semnat de ex-preşedintele Igor Dodon privind retragerea cetăţeniei moldoveneşti lui Rizea.

Examinarea acestui dosar a fost programată pentru 21 februarie anul curent. Pentru ziua respectivă, la Judecătoria Chişinău mai sunt programate încă trei şedinţe de judecată cu participarea lui Rizea.

Este vorba de două procese civile în care fugarul de la Bucureşti este reclamat pentru lezarea onoarei şi demnităţii şi un proces penal în care Rizea este inculpat pentru fals în acte publice. Procurorii moldoveni îl învinuiesc pe fostul senator că nu a declarat problemele cu legea pe care le are în România atunci când a aplicat pentru cetăţenia Republicii Moldova.

Amintim că Rizea a venit în Republica Moldova, după ce, în martie 2019, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: