Ministerul Infrastructurii rămâne rece la ultimatumul „unui grup mic de transportatori, ce destabilizează situația”: Dialogul e soluția

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale consideră neconstructiv mesajul unui grup restrâns de transportatori care fac presiuni publice cu sistarea serviciilor de transport rutier de persoane în raioanele țării, chiar înainte de a fi luată o decizie definitivă, conform termenilor legali stabiliți asupra consultărilor acestui Ordin. Instituția spune că rămâne „dedicată obiectivului asigurării unui transport public de calitate și la prețuri accesibile pentru cetățeni, printr-un dialog corect, eficient și instituțional cu transportatorii”.

Foto: UNIMEDIA
„Astăzi este ultima zi de consultări publice asupra proiectului Ordinului cu privire la stabilirea tarifelor pentru efectuarea transporturilor rutiere de persoane prin servicii regulate în trafic raional și interraional. Scopul acestui Ordin este tocmai pentru a aduce mai multă claritate în stabilirea tarifelor și a integra punctul de vedere al transportatorilor.

Pentru Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, soluția rămâne dialogul. Acesta trebuie să aibă loc fără a provoca teamă în rândul celor care folosesc serviciile de transport public și fără presiuni asupra Ministerului care apără interesele oamenilor. Nu suntem de acord în niciun fel cu acțiunile celor care, deși reprezintă doar o mică parte a transportatorilor, contribuie, cu sau fără influență politică, la destabilizarea situației din transportul de pasageri.

După definitivarea consultărilor publice, în următoarele zile, Ministerul este angajat să aducă la cunoștință toate deciziile referitoare la condițiile de tarifare a serviciilor de transport rutier de persoane, luând în calcul toate propunerile companiilor de transport rutier de pasageri.

Ca și până acum, ne dorim să primim din partea transportatorilor, soluții pertinente de îmbunătățire a condițiilor de transportare a pasagerilor”, se arată în comunicatul ministerului.

Transportatorii au venit cu un ultimatum către ministerul Infrastructurii. Aceștia amenință cu sistarea rutelor regulate din februarie, dacă MIDR în termeni restrânși nu va prezenta calcule ale tarifului la serviciile de transport și tarifului la serviciile de autogară, nu va veni cu măsuri clare și realizabile de soluționare a problemelor acute din ramură, nu va opri procesele corupționale și nu se va dezice de protejarea intereselor ilegale ale grupării Șor-Vîlcu-Andronachi. Într-o nouă scrisoare deschisă a APOTA, aceștia spun că „de la numirea noului Guvern și până în prezent nu a fost întreprinsă nici o măsură îndreptată spre soluționarea problemelor acumulate în domeniul transporturilor, iar MIDR în comunicarea cu transportatorii utilizează doar minciuni, manipulare și amenințări”. 

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a ieșit în fața presei cu noi acuzații la adresa ministrului Andrei Spînu. Președintele APOTA a anunțat că protestele vor continua.

La rândul său, Andrei Spînu a venit cu o reacție.

Nemulțumirea transportatorilor a început în luna decembrie. Piața Marii Adunări Naționale a fost plină de microbuze în dimineața zilei de 20 decembrie. Transportatorii au cerut să fie auziți de autorități. Președintele APOTA, Oleg Alexa, suține că declarațiile recente ale ministrului Spînu precum că transportatorii ar fi venit abia acum cu sesizări și că ar fi acord să lucreze cu tariful vechi sunt „speculații”.


Pub