Alaiba intră adânc și tare pe piața fierului vechi

Într-o postare pe Facebook, deputatul PAS, Dumitru Alaiba susține că a înregistrat o inițiativă legislativă care limitează tranzacțiile cash la achiziția fierului vechi.

O să impunem o limită la tranzacțiile cash la achiziția deșeurilor metalice feroase și neferoase. Tranzacțiile mai mari de 10 mii de lei pe lună vor trebui efectuate doar prin transfer. Asta, pentru a transparentiza relațiile comerciale din sector și pentru a reduce evaziunea fiscală”, a explicat Alaiba.

În opinia lui Alaiba, ocupația de colectare a deșeurilor e caracteristică uneori cetățenilor cu venituri din cele mai mici, care s-ar putea să nu aibă un buletin valabil, darămite cont bancar.

Din acest motiv nu vrem să impunem un plafon prea jos. Prevederea dată o să afecteze doar persoanele care fac tranzacții lunare mai mari de 10 mii de lei”, a mai punctat Alaiba.

Acum câțiva ani, cea mai mare companie monopolist pe piața colectării fierului vechi era Metalferos. În 2019 a fost liberalizată piața și Metalferos și-a pierdut statul de monopolist. Acest lucru se vede și în încasările companiei. Ultimele date disponibile relevă că în anul 2019, compania a înregistrat un profit de 21,7 mil. de lei cu 40% mai puțin față de anul precedent.

Anterior, Metalferos a cărei acționar majoritar este statul a fost stoarsă de bani prin diferite scheme și companii căpușă.

În 2020 Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, anunțat în căutare de organele de drept de la Chișinău, a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au beneficiat direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos, societate pe acțiuni în care statul deține controlul.

Banii intrau în conturile companiilor afiliate lui Plahotniuc, inclusiv în perioada când acesta deținea funcții publice, doar că nici banii, nici firmele nu se regăseau în declarațiile de avere și interese ale fostului politician.

#fier vechi #amendament #colectare

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Când un bancher al Arianei de Rotschild, şefa uneia dintre cele mai importante instituţii bancare şi de wealth management din lume, s-a întors din Orientul Mijlociu după o întâlnire de business, acesta a dus cu el veşti problematice. Un milionar a confundat Edmund de Rotschild – condusă de Ariana – cu Rotschild&Co, perla businessului de familie, condusă de verişorii francezi ai Arianei, scrie Bloomberg.

Nu era prima dată când un client confunda banca elveţiană cu concurentul său francez, dar episoadele au devenit din ce în ce mai frecvente. După zeci de ani în care au operat în domenii de activitate relativ diferite, cele două mari bănci ale clanului Rotschild şi-au declarat război şi acum se luptă pentru a obţine controlul asupra industriei globale de gestionare a averilor, unde se învârt aproximativ 250 de trilioane de dolari.
Cele două firme care poartă istoricul nume Rothschild sunt singurele bănci rămase cu legături în renumita familie de finanţişti care a ieşit din ghetoul evreiesc din Frankfurt acum mai bine de două secole pentru a deveni una dintre cele mai bogate şi mai puternice dinastii din lume în secolul al XIX-lea.

Pe lângă lupta pentru o felie mai mare din industria de wealth management, cele două bănci se confruntă cu o situaţie delicată. Deşi sunt rivale, există tot mai multe voci care spun că va fi nevoie de o fuziune între cele două bănci pentru a menţine imperiul Rotschild puternic. Ariana s-a pronunţat deja asupra scenariului, răspunsul este „Nu”.

Dacă fuziunea se întâmplă, entitatea rezultată ar fi în continuare mică în raport cu giganţii din domeniul băncilor de investiţii şi al gestionării averilor, dar ar avea aproximativ 7.000 de angajaţi în birouri din Amsterdam, Los Angeles şi Tokyo, cu o prezenţă puternică în Europa continentală. La sfârşitul anului 2022, firma combinată ar fi avut aproximativ 280 de miliarde de dolari în active gestionate, depăşind Lombard Odier şi Bank J. Safra Sarasin AG şi devansând Vontobel Holding AG.

Ideea unei fuziuni a fost propusă în trecut de filiala franceză, dar refuzată de partea elveţiană. Atât Alexandre de Rothschild, şeful Rothschild&Co, cât şi bancherii de rang înalt ai Arianei, au venit către aceasta cu mai multe propuneri privind „căsătoria” băncilor. Cu toate acestea, Ariana a refuzat de fiecare dată, iar cel mai recent declarând în cadrul unui interviu că cele patru fice ale sale vor „asigura succesiunea”. Totuşi, ataşamentul acestora faţă de bancă este pus de mulţi sub semnul întrebării.

Unii bancheri de la Edmund de Rothschild – filiala elveţiană a imperiului bancar- spun, de asemenea, că afacerile au stagnat în ultimii ani, parţial din cauza a ceea ce ei consideră a fi o lipsă de viziune. Banca contracarează această opinie, spunând că are o strategie clară şi că va publica rezultate solide pentru 2023 în martie.

În ciuda diferenţelor, cele două tabere împart o istorie comună, care merge până la Mayer Amschel Rothschild, cel care a pus prima cărămidă în construirea imperiului la Frankfurt şi care, la începutul anilor 1800, şi-a trimis patru dintre cei cinci fii ai săi la Londra, Paris, Napoli şi Viena, unde au deschis noi bănci ce aveau să schimbe lumea. În următorii 200 de ani, familia a dat naştere uneia dintre cele mai faimoase dinastii bancare din Europa, finanţând războaie şi imperii şi contribuind la modelarea istoriei economice şi politice a regiunii.

Filialele din Londra şi Paris au reprezentat poveştile de succes ale familiei Rothschild. Filiala din Paris a finanţat Franţa de după Revoluţie şi a finanţat industriile după cel de-al Doilea Război Mondial, angajând generaţii de bancheri, inclusiv doi preşedinţi, Georges Pompidou şi Emmanuel Macron. În Marea Britanie, N.M. Rothschild & Sons a contribuit în mod faimos la finanţarea victoriei Ducelui de Wellington asupra lui Napoleon în bătălia de la Waterloo. În 2003, sucursalele din Londra şi Paris au început să fuzioneze în ceea ce este acum Rothschild & Co.

În schimb, filiala elveţiană este relativ nouă. Edmond, fondatorul din a cincea generaţie, născut în ramura franceză a familiei, şi-a înfiinţat banca în 1953. Firma i-a ajutat pe cei bogaţi să îşi mute discret economiile într-o epocă în care sistemul bancar privat din Elveţia era mai puţin reglementat şi mai opac, punându-i la adăpost de taxele ridicate din Europa postbelică.