image
Sursa foto: or.md

Administrația separatistă a decis ca elevii să învețe online până la 1 martie; Cei de la Orhei continuă să se opună

În timp ce reprezentanții partidului Șor în frunte cu președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, continuă să se opună iplementării deciziei CNESP care prevede trecerea la procesul de învățare online, administrația separatistă de la Tiraspol a decis ca începând de la 31 ianuarie până la 1 martie elevii să învețe de la distanță.

Așa numitul minister al educației de la Tiraspol a anunțat că a adoptat această decizie în legătură cu numărul mare de cazuri de Covid înregistrat în ultimele săptămâni în regiune.

În același timp, grădinițele vor continua să activeze în regim obișnuit. În cazul în care vor fi înregistrate cazuri de infectare în mai mult de patru grupe din instituțiile preșcolare, acestea vor intra în autoizolare.

Amintim că în pofida avertismentelor lansate de Inspectoratul General de Poliție și Centrul de Sănătate Publică din Orhei, Comisia teritorială de sănătate publică(CTESP Orhei) s-a întrunit la 25 ianuarie și a adoptat o decizie nouă, asemănătoare cu cea din 21 ianuarie, potrivit căreia școlile vor trece la procesul de predare online doar dacă 30% din clase înregistrează cazuri de Covid și intră în autoizolare.

Centrul de Sănătate Publică Orhei a anunțat că a avertizat membrii Comisiei că în Republica Moldova, prin metoda de secvențiere, s-a confirmat prezența tulpinii Omicron - tulpină cu o virulență de cca 7,7 ori mai mare. Aceste argumente au fost aduse inclusiv și în cadrul ședinței CTESP Orhei care a avut loc la 21 ianuarie, inclusiv situația epidemiologică la nivel de raion, care se agravează în fiecare zi.

Centrul de Sănătate Publică a solicitat în mod repetat Comisiei teritoriale extraordinară de sănătate publică Orhei să se întrunească și să aprobe, „la nivel teritorial, măsurile de sănătate publică vitale pentru oprirea răspândirii infecției Covid”, dar solicitarea a fost ignorată.

La momentul actual cazul este investigat de Centrul Național Anticorupție.

Potrivit Ministerului Sănătății numărul cazurilor de infectare cu virusul Covid în rândul copiilor din Republica Moldova a crescut de patru ori în ultima săptămână. De la 724 de cazuri, înregistrate în săptămâna a doua a anului 2022, la 2 811 cazuri în a treia săptămână.

Noutăţile partenerilor

comentarii: