Bulgaria îl trimite pe Putin la plimbare. Sofia respinge cererea Rusiei privind retragerea trupelor NATO

22 Ian. 2022, 12:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
22 Ian. 2022, 12:51 // Actual //  Lupu Eduard

Bulgaria a reacţionat vehement, vineri, la solicitările Rusiei privind retragerea trupelor NATO, iar Guvernul de la Sofia argumentează că are dreptul suveran de a lua propriile decizii în materie de apărare, în colaborare cu Alianţa Nord-Atlantică, informează agenţia Reuters, citată de Ziarul Financiar.

Bulgaria este o ţară suverană, care a luat o decizie în urmă cu mult timp, aceea de a deveni stat membru NATO. În acest context, noi decidem singuri cum ne organizăm apărarea ţării, prin coordonare cu partenerii noştri”, a declarat premierul Kiril Petkov.

Administraţia Vladimir Putin argumentează, în solicitările privind garanţiile de securitate, că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria. „Este vorba despre retragerea trupelor străine, a echipamentelor şi armamentului, precum şi de alte măsuri în sensul restabilirii configuraţiei din 1997 în cazul ţărilor care nu erau membre NATO în acel moment, iar aici sunt incluse Bulgaria şi România”, a anunţat vineri Ministerul de Externe de la Moscova.

Rusia aminteşte că a semnat în mai 1997 cu NATO Tratatul fondator privind Relaţiile, Cooperarea şi Securitatea, un act care stabilea că cele două părţi „nu se consideră adversare” şi prin care erau definite „mecanisme de consultare, cooperare, proceduri decizionale comune şi acţiuni comune”. Ungaria, Polonia şi Cehia au aderat la NATO în 1999, urmate de Romania, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia, Slovacia şi Slovenia în 2004. Albania şi Croaţia au devenit membre NATO în 2009, Muntenegru în 2017 şi Macedonia de Nord în 2020.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a respins ca fiind inoportună şi lipsită de fundament poziţia Federaţiei Ruse privind prezenţa militară aliată pe flancul estic al NATO. MAE reaminteşte că prezenţa NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliaţi şi implementate de structurile aliate politice şi militare responsabile în acest sens, este o reacţie strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federaţiei Ruse în Vecinătatea Estică, „mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia”, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Ministerul Afacerilor Externe. „Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv”, arată MAE.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au stabilit vineri continuarea discuţiilor pentru depăşirea tensiunilor, urmând să fie formulate răspunsuri săptămâna viitoare şi existând posibilitatea unui nou summit al preşedinţilor Joseph Biden şi Vladimir Putin. „Am stabilit că este important ca procesul diplomatic să continue. Rusia trebuie să decidă ce direcţie vrea să urmeze. Eu cred că suntem pe o cale mai clară de înţelegere a preocupărilor în mod reciproc. Statele Unite şi aliaţii europeni s-au pregătit să analizeze modalităţi de a aborda preocupările Rusiei privind prezenţa NATO în apropierea frontierelor sale, dar doar pe bază de reciprocitate”, a declarat Antony Blinken după întâlnirea desfăşurată în oraşul elveţian Geneva.

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Apr. 2024, 17:31 // Actual //  Lupu Eduard

Un proiect esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ce implică construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV pentru interconectarea cu România, avansează cu sprijinul partenerilor externi. Comisia economie, buget și finanțe, împreună cu Comisia politică externă și integrare europeană, a examinat proiectul de ratificare a acordului de împrumut între Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acordul de împrumut, în valoare de 30,8 milioane de euro, reprezentând 40% din bugetul total de 77 de milioane de euro al proiectului, va acoperi construcția liniei de 400 kV care va conecta localitățile Bălți și Suceava. Acest împrumut va avea o perioadă de rambursare de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani. Banca Europeană de Investiții va aloca încă 30,8 milioane de euro, prin realocarea unui cont de împrumut anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. În plus, Republica Moldova va primi un grant de 15,4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Proiectul nu doar va conecta rețelele electrice ale celor două țări, ci va include și reconstrucția stației electrice Bălți de 400 kV, precum și reabilitarea segmentelor de rețea electrică de transport din Republica Moldova. Aceste eforturi vor include înlocuirea elementelor de comutație și protecție, precum și a transformatoarelor electrice.

Această nouă interconexiune electrică reprezintă o etapă semnificativă în consolidarea legăturilor dintre Republica Moldova și România, având un impact pozitiv atât asupra securității energetice cât și asupra dezvoltării regionale și economice a ambelor țări.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău