(video) Transportatorii cer majorarea tarifului pentru bilete. Președintele APOTA: Avem un ministru incompetent. Protestele vor continua

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a susținut o conferință de presă cu genericul: „Incompetența ministrului Andrei Spînu distruge transportul public de călători”. Astfel, președintele APOTA a anunțat că protestele vor continua.

Foto: UNIMEDIA

„La indicația Ministrului și a șefului ANTA au fost persecutați șoferii care au participat la protest. La unul din șoferi i s-a arătat că el ieșind din Chișinău a mai îmbarcat o persoană care dorea să circule cu ruta Chișinău și o localitate, deci acest șofer are autorizație de rută, are ora de deplasare și nu a încălcat-o și iată pentru faptul că omul ăsta nu a venit la gară să cumpere bilet, să lese 10% lui Vîlcu Andronachi și Șor, pentru faptul că a îmbarcat-o din afara gării a fost amendată cu 20 de mii de lei agentul economic, firma, iată noi vă punem întrebarea e posibilă în condițiile în care Spînu este implicat în schemele lui Șor,Vîlcu și Spînu ca noi să mai putem activa și a renunța la acțiunele de protest.

Avem un ministru incompetent. Ministru a exclus obligația transportatorilor de a achita impozite, ministru a pus că un șofer trebuie să activeze 365 de zile, legea ne obligă să dăm concediu, 5 zile lucrătoare din 7. Ministrul Spînu ne-a criticat că nu facem investiiții în unități de transport, întradevăr noi avem unități de transport învechite, demult timp este această problemă. dar haideți să ne uităm în calculul care îl pune ministru”, a spus Oleg Alexa, președintele Consiliului APOTA.

„Acțiunile de protest vor continua. Proiectul de ordin este inacceptabil”, a adăugat Oleg Alexa, președintele APOTA.

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto vin cu încă o adresare către ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. „În calculele anexate la cel de-al doilea proiect unele obiecții de ale noastre au fost luate în considerare, dar s-a comis o jonglare evidentă cu datele de bază, inclusiv excluderea unor componente pentru a crea impresia că rezultatul final nu se schimbă sau se schimbă în măsură mai mică”, susțin transportatorii.

APOTA a venit cu un răspuns public la declarațiile ministrului Andrei Spînu făcute după protestul transportatorilor. „Aducem învinuiri argumentate ministrului de manipulare și de protejare a schemelor de corupție”, au declarat transportatorii.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat cu privire la protestul desfășurat de transportatori că „nu a reușit să primească nicio reacție, când a cerut date concrete”.

Piața Marii Adunări Naționale a fost plină de microbuze în dimineața zilei de 20 decembrie. Transportatorii au cerut să fie auziți de autorități. Președintele APOTA Oleg Alexa susține că declarațiile recente ale ministrului Spînu precum că transportatorii ar fi venit abia acum cu sesizări și că sunt cei care sunt de acord să lucreze cu tariful vechi sunt „speculații”. „Nu Andrei Spînu a spus că ANTA este cea mai coruptă structură? ANTA e mai coruptă decât a fost. Nu vreți să ne dați venituri mai mari, micșorați cheltuielile”, a declarat Alexa.

Urmărește live pe UNIMEDIA:



Pub