Lege mai dură în România, care va lovi și în basarabeni: Dacă nu poți dovedi că locuiești la adresa din buletin, ai putea rămâne fără act

Basarabenii cu buletin român care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din act ar putea rămâne fără actul de identitate, prevede un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne din România. Același proiect interzice și înscrierea la aceeași adresă a mai mult de zece persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie, transmite antena3.ro

Foto: UNIMEDIA

Noile norme prevăd ca din declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, trebuie să rezulte consimţământul acestuia, numărul de persoane care locuiesc la adresă, precum şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

Declaraţia pe propria răspundere a solicitantului trebuie însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil cu destinaţie de locuinţă şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

În situația în care mențiunea privind stabilirea domiciliului își încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate. Încetarea valabilității va fi decisă în urma verificării de către lucrătorul de poliţie prin care se constată faptul că persoana nu locuieşte la adresa la care este înregistrată cu domiciliul.

În acest caz, persoanele vor fi obligate să se adreseze serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, în vederea obținerii unui nou act de identitate.

Potrivit MAI, ordonanța urmărește reglementarea unor norme ce vizează acuratețea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor prin asocierea mențiunii „încetat valabilitate domiciliu” persoanelor care nu îndeplinesc condițiile stabilite de Codul Civil cu privire la realitatea aspectelor declarate privind domiciliul.

Totodată, scopul actului normativ este de a elimina situațiile în care un număr mare de persoane își stabilesc, în mod fictiv, domiciliul la o adresă, prin limitarea stabilirii domiciliului în situația în care în Registrul Național de Evidență a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa declarată, cifra stabilită corespunzând unei realități sociale.


Pub