Și-a dedicat viața sistemului medical: Doctorul Viorel Smolnițchi a decedat, la vârsta de 67 de ani

Administrația IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” anunță despre decesul prematur al medicului Viorel Smolnițchi, șef secție Terapia nr.1, care s-a stins din viață la vârsta de 67 ani, din cauza unor complicații ale patologiilor cronice.

Foto: Colaj
Viorel Smolnițchi a activat în cadrul Spitalului Clinic Municipal “Gheorghe Paladi” timp de 42 ani, conducând inițial secția primiri urgente chirurgical-somatice, după care timp de peste 30 de ani secția Terapie nr.1.
Pe parcursul activității sale, regretatul terapeut a tratat zeci de mii de pacienți, care cu siguranță îi sunt recunoscători pentru profesionalismul dlui și omenia care domina în sufletul și secția care o conducea.
„Colectivul nostru a pierdut un om de valoare, un coleg excepțional, un prieten devotat, un tată și un bunel.
Aducem sincere condoleanțe familiei, rudelor, colectivului spitalului și tuturor celora care l-au apreciat și stimat.
Dumnezeu să îl primească în Împărăția Sa și să îl odihnească în pace!
Zbor lin spre ceruri, drag coleg!”, a scris administrația spitalului.


Pub