De curând în Spania animalele de companie au obținut statut de membri ai familiei. Astfel Chloe, pisica mea de 6 ani și 3 culori, a fost retrogradată de la statutul de „regină”, „șefă” și „alintușcă” la titlul simplu, plebeic, de „membră a familiei”.
Chestia cu animalele de companie e următoarea: nimeni nu-ți spune, nu te previne cât de tare poți să ajungi să iubești aceste creaturi, aceste gheme de blană și gheare, cu ochi. Așa că te previn eu. Nu știu cum e să fii mamă pentru o altă ființă umană, de aceea nu am cum să compar. Nu vreau să zic că e la fel, dar nici nu cred că e foarte, foarte departe. Cu animalele de companie tot nu dormi noaptea, plângi în fața veterinarului înțelegător atunci când se îmbolnăvesc, de multe ori îți organizezi programul în funcție de ele, le iubești necondiționat și, dacă ești norocos, primești iubirea asta înapoi. Vii din vacanță cu câteva zile mai devreme, pentru că ai lăsat-o pe mâini bune, dar știi că nu-i la fel, că doar tu știi cât și ce îi place să mănânce sau pe ce parte a păturii preferă să doarmă. 87% din pozele din telefon îs cu ele. La mine chiar prima fotografie din telefon e cu Chloe, când am adoptat-o de la asociație și avea abia câteva săptămâni. De parcă atunci, o dată cu poza ceea, prima, ar fi început și această viață a mea, fericită și cotropită de fire de păr albe, negre și roșcate.
În general, aici, în vestul Europei, animalele se adoptă de la adăpost, de la asociații non-guvernamentale, dar care obțin ceva sprijin de la stat, care au grijă de ele. Adopția este condiționată strict de sterilizare. Iar înmulțirea și vânzarea animalelor de către persoane private, care nu sunt specializate în acest domeniu, este ilegală.
Animalele de companie sunt membri ai familiei și așa ar trebui să spună legea peste tot. Din ianuarie 2022 pentru Spania asta înseamnă că animalele nu pot fi abandonate sau maltratate. Înseamnă că, în cazul unui divorț, un judecător trebuie să se pronunțe asupra custodiei animalului. Din păcate, deocamdată legi similare există în foarte puține țări, cum ar fi Austria sau Elveția.
Desigur, nicăieri lucrurile nu stau perfect și există de lucru la toate capitolele. Cumpărarea și vânzarea animalelor, care duce inevitabil la suferință și abuz, trebuie descurajată, la fel ca preferința animalelor „de rasă”, față de cele „obișnuite”. Va trebui să discutăm și despre bunăstarea animalelor sălbatice sau ale celor crescute special pentru a fi exploatate, la ferme: găini, porci, vaci. Deși există state cu legi care prevăd ca animalele să fie sacrificate cu blândețe, consumul de carne la nivel global a crescut vertiginos în ultimul secol, înregistrând o scădere pentru prima oară abia în 2019.
Trebuie să vorbim și despre impactul animalelor de companie asupra mediului înconjurător. Pentru că, deși pot fi un izvor nesecat de bucurie și un mecanism de suport pentru sănătatea noastră mintală, existența animalelor de companie în sine e dăunătoare pentru mediul înconjurător: pentru întreținerea se folosește o grămadă de produse care nu pot fi reciclate, cum sunt pungile de plastic sau „nisipul”. Și mai gândește-te un pic și la asta: ții acasă sechestrat un animal care în mod natural nu ar trebui să fie acolo. Desigur, e mai bine decât pe stradă, dar, în general, locul animalelor e în natură, nu pe canapea. Vorbesc despre situația în care avem grijă de animale, le sterilizăm, le folosim tot mai puțin pentru a susține omenirea. Vorbesc despre un viitor probabil îndepărtat și utopic, dar e un lucru de care trebuie să fim conștienți.
Și se fac și mulți pași înapoi în domeniul protecției animalelor. De exemplu, recent un ONG a constatat că caracatițele au sentimente și ar trebui protejate prin lege. Și aproape în același timp o companie iberică a anunțat că are planuri să deschidă prima fermă de caracatițe din lume. Un loc în care, cel mai probabil, caracatițele ar suferi mult și nici nu s-ar putea înmulți în mod natural.
Știu, e mult de disecat dintr-odată. Dar e nevoie să înțelegem că suntem responsabili față de cei cu care împărțim planeta asta albastră, oameni sau animale. E nevoie să ne punem întrebări și să căutăm răspunsuri la ele, să ne schimbă comportamentul, puțin câte puțin. Și atunci când stăm cuprinși cu animalele noastre de companie și le facem încă un selfie – „uite cât de cute e!”, să ne gândim la toate animalele din lume și la impactul nostru asupra vieții lor.
