image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Proiectul de lege care a provocat greva avocaților, VOTAT de Parlament lectura a doua

Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la avocatură, document care a provocat proteste din partea avocaților din cauza unui amendament, a fost votat de Parlament. „Pentru” au votat 56 de deputați.

Proiectul prevede că judecătorii și procurorii cu cel puțin 10 ani vechime în funcție, care vor dori să fie admiși în avocatură, vor susține examenul de calificare, fiind scutiți doar de efectuarea stagiului.

Totodată, potrivit amendamentului care a atras criticile breslei, avocații vor putea fi reținuți, arestați și percheziționați fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților în cazul comiterii unor infracțiuni.

„Am propus o formulă de compromis care se regăsește în legislațiile statelor europene și include chiar mai multe garanții pentru avocați”, a comentat șefa Comisiei Juridice și autoarea amendamentului, Olesea Stamate.

Înainte de votarea proiectului, avocații au organizat astăzi un protest în fața Parlamentului. Fiind invitați la negocieri, aceștia au cerut o amânare de două săptămâni, timp în care să fie organizate consultări publice.

„Au propus două săptămâni sub propmisiunea că în această perioadă nu vor accede în profesie persoane cu reputație compromisă. Nu știu ce rezolvă aceste săptămâni, propun să avem discuție în fracțiune dacă votăm acum sau amânăm”, a propus Stamate.

După ce a fost anunțată o pauză, majoritatea parlamentară a purces la examinarea proiectului.

Acesta mai prevede că, judecătorii și procurorii cu cel puțin 10 ani vechime în funcție, care vor dori să fie admiși în avocatură, până la susținerea examenului de calificare, vor fi obligați să urmeze cursuri, în volum de cel puțin 20 de ore, în materie de deontologie profesională a avocaților și de administrare a formelor de exercitare a avocaturii, conform planului aprobat de Consiliul Uniunii Avocaților.

Amintim că membrii Consiliului Uniunii Avocaților din Republica Moldova au decis declanşarea grevei generale pentru perioada 20 – 24 ianuarie, cu sistarea totală a activităţii de avocat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: