(doc) Aprobat de parlament. Construcțiile din preajma monumentelor istorice vor fi interzise

IMG_20200726_144412
Foto: diez.md

Deputații au modificat legea privind ocrotirea monumentelor în lectura a doua. În proiect au fost introduse prevederi clare referitor la terenul monumentelor, zona lor de protecție și principiile de intervenție asupra lor.

În acest sens, va fi interzisă orice acțiune atât asupra monumentului, cât și în zona lui de protecție, care diferă în funcție de amplasarea lui. De exemplu, în localitățile urbane, suprafața zonei de protecție constituie 100 de metri, în cele rurale – 200 de metri, iar în extravilanul localităților – 500 de metri.

În plus, prejudiciile cauzate monumentelor vor fi acoperite de către proprietarul sau de gestionarul monumentului, dar și de persoanele fizice și juridice care au inițiat, finanțat și executat lucrările. În caz contrar, Ministerul Culturii va formula acțiune în justiție privind repararea prejudiciului, cu inițierea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a monumentului.

Totodată, în proiect sunt descrise expres care sunt instituțiile responsabile de protejarea monumentelor istorice și care sunt atribuțiile administrațiilor publice locale de nivelul I și II în acest domeniu.

Taguri: #Parlament2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente