Mișcări tectonice la ANRE. Directorul va fi ales în baza unui nou regulament

20 Ian. 2022, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
20 Ian. 2022, 16:32 // Actual //  Lupu Eduard

Comisia economie, buget și finanțe a aprobat Regulamentul privind procedura de organizare şi desfășurare a concursului public pentru selectarea candidatului la funcția de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE).

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a explicat că modificările în procedura de selectare a candidatului au ca scop creșterea nivelului de transparență a concursului public. În special, a fost schimbată grila de evaluare pentru a extinde spectrul candidaților eligibili.

Totodată, Dumitru Alaiba a specificat că noul regulament nu vine în contradicție cu procesul de comasare a ANRE și Consiliului Concurenței, reformă care va continua gradual.

În conformitate cu noul regulament, termenul maxim pentru depunerea dosarelor de către candidații la funcția de Director al Consiliului de administrație al ANRE este 21 februarie 2022. Ulterior, în ședință deschisă, comisia va examina dosarele candidaților şi va aproba decizia cu privire la admiterea acestora la concurs.

Candidaţii admişi se vor prezenta pentru audiere în cadrul unei şedinţe deschise, în ordinea depunerii documentelor de participare la concurs.

Vor fi selectați candidaţii care au acumulat punctajul cel mai înalt. În cazul în care câțiva candidați vor obține un punctaj final egal, comisia va decide, cu votul majorității, cel mai potrivit candidat.

Potrivit regulamentului, candidații la funcţia de director al Consiliului de administraţie al ANRE trebuie să deţină cetăţenia Republicii Moldova, să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic şi experienţă de lucru de cel puţin 10 ani în unul dintre domeniile menţionate, dintre care cel puţin 3 ani în funcţii de conducere în instituții publice sau întreprinderi din sectoarele reglementate de ANRE.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 10:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 10:10 // Actual //  Lupu Eduard

BNM ar putea fi obligată să restituie 2 miliarde de lei din jaful secolului. Judecătorii Curții de Apel au respins cererea guvernatoarei BNM, Anca Dragu, de revizuire a hotărârii judecătorești de obligare a Băncii Naționale la răspundere financiară.

Astfel, BNM a fost recunoscută civilmente responsabilă în dosarul jafului bancar din anul 2014,

Totodată, judecătorii, au dat curs cererii avocatului fostului viceguvernator BNM, Emma Tăbîrță, de a implica Banca Națională în proces ca parte responsabilă civilă.

Anterior premierul Dorin Recean a criticat decizia judecătorilor privind atragerea BNM în calitate de parte civilmente responsabilă, iar Asociația Judecătorilor l-a acuzat că atacă independența justiției. După aceasta avocatul unui din inculpați a cerut recuzarea procuroarei Mariana Leahu acuzând-o că a provocat „un conflict între puterea executivă și cea judecătorească”. Acuzatoarea a declarat că nu a raportat nimănui despre deciziile adoptate în instanță, iar avocatul a zis că este convins de cuvintele ei și și-a retras cerea de recuzare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău