(doc) Ultima oră! Guvernul cere Parlamentului instituirea stării de urgență, pentru 60 de zile

Guvernul Republicii Moldova cere Parlamentului instituirea stării de urgență, pentru 60 de zile, după ce Gazprom a trimis o scrisoare oficială către Moldovagaz, prin care anunță intenția de sistare a livrării gazelor. Proiectul a fost avizat de către Executiv și urmează a fi votat la ședința Parlamentului.

Foto: UNIMEDIA

„În temeiul art. 19 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu şi de război (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 132- 137, art. 696), cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE: 1. Se ia act de Raportul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova privind necesitatea declarării stării de urgenţă. 2. Se propune Parlamentului să declare stare de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 60 de zile. 3. Se prezintă Parlamentului spre examinare proiectul de hotărâre a Parlamentului privind declararea stării de urgenţă. 4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, se arată în document.

Gazprom a trimis o scrisoare oficială către Moldovagaz, prin care anunță intenția de sistare a livrării gazelor naturale către R. Moldova, dacă nu va fi achitat integral consumul curent până la 20 ianuarie.

Comisia pentru Situații Excepționale se întrunește, astăzi, în ședință, în contextul în care „există riscul real să fie tăiate livrările de gaze naturale către consumatorii din Republica Moldova”. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavrilița.



Pub