Parlamentul se întrunește, cu scandal, în ședința extraordinară. Tauber: De ce noi nu știm? Deputat PAS: Iată, notați-vă!

Deputații se întrunesc în ședința extraordinară vineri. Despre aceasta a anunțat Deputatul PAS, Vladimir Bolea în cadrul unei emisiuni la Publica.md. Însă se pare că nu toate fracțiunile au știut despre acest lucru. „De ce noi nu știm?”, a reproșat Marina Tauber.

Foto: UNIMEDIA

„Vineri va avea loc ședința Parlamentului”, a spus deputatul PAS, Vladimir Bolea.

În discuție a intervenit și deputata partidului Șor, Marina Tauber care a spus că: „Cine știe despre ședință înafară de partidul PAS? De ce alte fracțiuni despre aceasta nu știu?”.

Despre ședința extraordinară nu știa nici BCS: „Iată de la colegul Bolea am aflat și eu”, a declarat Vladimir Odnostalco.

„Iată v-am informat. Notați-vă”, i-a răspuns Bolea, Marinei Tauber.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a semnat, dispoziția privind convocarea Parlamentului în sesiunea ordinară de primăvară, începând cu 1 februarie 2022. Convocarea Legislativului în ședință plenară se va efectua la propunerea Biroului permanent al Parlamentului, după pregătirea proiectului ordinii de zi.

La prima etapă, parlamentarii vor lucra în comisiile permanente și în cadrul fracțiunilor parlamentare. Deputații vor aborda mai multe subiecte importante pe platforma comisiilor care urmează să se întrunească în ședințe începând cu săptămână curentă.

De asemenea, mai multe comisii vor desfășura consultări publice pe marginea unor proiecte de lege.


Pub