„Vijelie” în Justiție, după anularea decretului Maiei Sandu ce-l viza pe Clima. Litvinenco: Ei cred că vor zădărnici curățarea, dar noi vom veni cu soluții

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a comentat revenirea judecătorului Clima la Curtea de Apel. „Dacă ei cred că prin astfel de măsuri vor zădărnici procesul de curățare, se înșeală amarnic, noi vom veni cu soluții indiferent de acțiunile lor”, a declarat Litvinenco în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

Foto: UNIMEDIA

„Acum, din câte înțeleg, este redactată hotărârea judecătorească. Din câte am văzut eu instituția prezidențială a contestat această decizie, urmează să vedem ce se întâmplă mai departe. Dacă ei cred că prin astfel de măsuri vor zădărnici procesul de curățare, se înșeală amarnic, noi vom veni cu soluții indiferent de acțiunile lor”, a spus ministrul Justiției.

Asociația Judecătorilor a criticat acțiunile SIS în privința magistratului care a anulat decretul Maiei Sandu ce-l viza pe președintele Curții de Apel Chișinău.

Judecătorul care a anulat decretul Maiei Sandu ce-l viza pe președintele Curții de Apel Chișinău a venit cu o reacție, după nota publicată de un șef de la SIS, prin care se cere investigarea magistratului, sub aspectul depășirii atribuțiilor de serviciu.

Judecătorul Vladislav Clima a revenit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, după ce instanța de judecată a anulat decretul Maiei Sandu prin care acesta a fost demis.

La 31 decembrie 2021, instanța a anulat decretul Maiei Sandu prin care l-a demis pe Vladislav Clima de la șefia Curții de Apel Chișinău. Hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel de către Președinție.

La sfârșitul lunii iulie 2020, CSM l-a desemnat pe magistratul Vladislav Clima câștigător al concursului pentru suplinirea funcției de președinte al Curții de Apel Chișinău.

Președinta Maia Sandu a anulat decretul prezidențial din toamna anului 2020 prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii, profesori titulari de drept, Carolina Ciugureanu-Mihăiluță și Elena Belei au calificat declarațiile, cuprinse în partea de motivare a Decretului președintei Maia Sandu privind revocarea decretului de numire a lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, ca fiind eronate și total lipsite de substrat factologic.

Mai mulți juriști din Republica Moldova au criticat decizia Maiei Sandu, afirmând că decretul emis în 2020 este un fapt consumat și nu poate fi revizuit. Avocatul Gheorghe Malic susține „că o persoana poate fi destituită dintr-o anumită funcție, oricare ar fi ea, prin emiterea unui nou act de eliberare și nu prin anularea actului juridic de desemnare a acesteia”.

La rândul său, președinta Maia Sandu a menționat, despre părerile juriștilor, că sunt doar „un punct de vedere”.


Pub