(foto) Sandu, Grosu și Gavrilița au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu: „Fără cultură și educație nu există prosperitate”
Șefa statului Maia Sandu împreună cu Președintele Parlamentului Igor Grosu, și Prim-ministra țării Natalia Gavrilița, Vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi și alți deputați au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu, de pe Aleea Clasicilor din Grădina publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală. Ceremonia a fost prilejuită de Ziua națională a culturii, consemnată în ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu.
Foto: jurnal.md
„Ziua Națională a Culturii, Ziua nașterii lui Mihai Eminescu, este ziua pe care ar trebui să o sărbătorim, prin muncă, efort, talent, curaj și dăruire, întregul an. Nu există doar o zi a culturii, există cultura fiecărei zile, cultura fiecărui gest, a fiecărui gând, a fiecărui act și a fiecărui moment trăit. Cultura nu e numai spectacol, balet, ie sau colind; cultura e felul în care ne înțelegem pe noi înșine, felul în care îl înțelegem și îl acceptăm pe celălalt, felul în care vorbim și ne comportăm cu cei din jurul nostru, felul în care ne înțelegem potențialul și prezentăm această unicitate lumii întregi.

Țările mici nu sunt în mod obligatoriu culturi mici. Important e să apreciem moștenirea culturală pe care ne-au transmis-o părinții și bunicii noștri. Important e să ne apreciem talentele și bogăția spirituală nu doar atunci când acestea se manifestă în alte țări, ci din momentul în care vedem prima sămânță de talent în copiii și tinerii noștri. Fără cultură și educație nu există prosperitate. Nu există toleranță, empatie și coeziune socială.

Cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, marcată pe 15 ianuarie la Chișinău și București, am acordat mai multor oameni de cultură din țara noastră Medalia „Mihai Eminescu” și diverse titluri onorifice. Am făcut-o în semn de apreciere pentru creatorii care rămân fideli artei în timpurile deloc simple de azi și pentru devotamentul lor față de profesie. La fel, pentru păstrarea și perpetuarea tradițiilor și culturii găgăuze, am conferit titlul de „Colectiv Artistic Emerit” Ansamblului de cântece și dansuri populare „Diuz-Ava” din orașul Comrat”, a menționat Maia Sandu. 

Ziua Națională a Culturii, marcată anual de ziua marelui poet Mihai Eminescu, este un prilej aparte de a aduce un omagiu tuturor celor care își dedică viața întru prosperarea culturii naționale și a valorilor neamului.

Cultura națională este dovada dăinuirii noastre în timp, este mijlocul desăvârșit de afirmare a unui neam în fața lumii. În acest sens, suntem un popor norocos - avem cu cine ne mândri.
Totodată, de Ziua Națională a Culturii vreau să aduc un omagiu oamenilor de cultură care ne-au părăsit în 2021. Și aici mă refer la scriitorul Nicolae Dabija, inegalabila pictorița Valentina Rusu-Ciobanu, artistul Iurie Sadovnic și alții. O pierdere enormă pentru cultura noastră, însa creațiile lor, o valoare inestimabilă, vor dăinui mereu. Dragi oameni ai culturii, Vă urez tuturor multă sănătate și inspirație”, a spus Igor Grosu.


Pub