(video) Se anunță mare urătură la CNA, în seara Sfântului Vasile: „Să-i facem o veselie lui Costiuc”

Membrii partidului Democrația Acasă anunță o manifestare în fața CNA, în seara Sfântului Vasile. Aceștia își propun să-i facă o veselie liderului lor, Vasile Costiuc, reținut ieri în dosarul terenurilor de la Durlești. Oamenii sunt așteptați începând cu ora 17:00.

Foto: stiri.md

„Vă invităm pe toți lângă CNA să-i facem o veselie lui Vasile Costiuc, să urăm guvernarea, ofițerii CNA și procurorii PA așa cum știm noi moldovenii”, a spus acesta.


În dimineața zilei de ieri, CNA și procurorii anticorupție au descins cu percheziții în dosarul afacerilor ilegale cu terenuri de la Durlești, privind înstrăinarea frauduloasă a terenurilor. Drept urmare, liderul Patridului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a fost reținut, pentru 72 de ore.

Tot ieri fostul primar de Durlești, consilierul municipal Veaceslav Nedelea, a fost reținut în dosarul afacerilor ilegale cu terenuri.

Cu o zi înainte, Vasile Costiuc a vorbit despre situația din țară, într-un live pe Facebook. Acesta s-a referit la criza energetică, pașii greșiți pe care i-ar fi luat guvernarea, a ieșit cu acuzații către PAS, dar și a făcut noi dezvăluiri.

La data de 28 decembrie 2021, opt persoane au fost supuse perchezițiilor domiciliare de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Acestea sunt vizate în dosarele afacerilor dubioase cu terenuri, în care sunt implicați foști funcționari ai Primăriei Durlești, bănuiți că ar fi prejudiciat statul cu circa 6,5 milioane de lei.

Fiica fostului primar de Durlești, Diana Crudu, bănuită că ar fi implicată în afaceri dubioase de înstrăinare a unor terenuri din proprietatea Primăriei Durlești, a fost reținută.


Pub