Ce s-ar întîmpla cu economia moldovenească, dacă BNM ar reacționa agresiv să readucă inflația

12 Ian. 2022, 11:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
12 Ian. 2022, 11:25 // Actual //  Lupu Eduard

BNM a întreprins și va întreprinde toate măsurile necesare pentru a readuce inflația (măsurată prin indicele prețurilor de consum)  în proximitatea țintei de 5.0 la sută anual cu o posibilă deviere de ±1.5 puncte procentuale, susține guvernatorul BNM, Octavian Armașu care a răspuns la întrebările anuale ale presei.

Guvernatorul spune că acest nivel este considerat optim pentru creșterea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu și este prevăzut ca țintă în Strategia politicii monetare a Băncii Naționale a Moldovei, pentru asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu.

Dacă BNM ar reacționa agresiv pentru a readuce inflația mult mai repede în proximitatea țintei, atunci efectele directe asupra economiei reale ar aduce mai mult rău decât bine (costurile economice ar fi foarte mari)”, a precizat guvernatorul BNM.

Guvernatorul a spus că prețurile au crescut peste tot, este un fenomen la nivel global. Iar ca acestea să nu o ia razna, BNM a fost foarte atentă la evoluțiile locale și externe și de fiecare dată a luat decizii chibzuite și calculate. Banca Națională a venit cu măsuri de politică monetară care au atenuat riscurile și presiunile proinflaționiste.

A fost nevoie de măsuri restrictive atunci când, în a doua jumătate a anului trecut, a apărut o incertitudine asociată crizei energetice – creșterea prețurilor la gazele naturale și petrol pe piața internațională care au încetinit activitatea economică globală cu repercusiuni asupra cererii și activității economice interne”, a prcizat Armașu.

Potrivit șefului băncii centrae, accelerarea pronunțată a ratei anuale a inflației în anul trecut, dar și menținerea unui nivel înalt în anul curent sunt determinate, în principal, de conjunctura macroeconomică externă care generează presiuni inflaționiste pronunțate pe fundalul crizei energetice la nivel regional, creșterea pronunțată a prețurilor la materiile prime, dar și majorarea semnificativă a cheltuielilor aferente transportului internațional de mărfuri.

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 12:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Apr. 2024, 12:19 // Actual //  Lupu Eduard

Alexandr Vakre, șeful postului Serviciului Vamal de la Aeroportul Internațional Chișinău și-a anunțat demisia.

Contactat de BANI.MD, Vakre a spus că este o decizie personală, „care poate e și întârziată. Trebuia să plec mai de mult, doar abia acum am decis. Motivele sunt de ordin personal”. Referindu-se la viitorul său job, șeful postului Serviciului Vamal, a spus că va pleca din sistem.

Întrebat dacă demisia sa are legătură cu scandalul de corupție de la aeroport din 1 aprilie când mai mulți funcționari au fost reținuți, Vakre a precizat că: „nu are o legătură una cu alta”.

Pe 1 aprilie, ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii din Chișinău au efectuat 16 percheziții într-un dosar de corupție, în care erau vizați șapte inspectori vamali de la Aeroportul Internațional Chișinău. Trei dintre ei se află în arest la domiciliu, iar ceilalți patru sunt cercetați în stare de libertate.

Inspectorii sunt bănuiți că luau de la pasageri mită, între 50 și 1.000 de dolari, pentru a le permite să treacă vama fără a-și declara bunurile.

Printre inspectorii cercetați sunt fiica deputatei PAS, Victoria Cazacu, fiul deputatului socialist, Radu Mudreac, și fiul fostului deputat democrat, Gheorghe Brașovschi. Cazacu acuză că a fost „atrasă în acest scandal cu dosarul penal” după ce ar fi început discuțiile privind numirea sa la funcția deținută de Alexandr Vakre.

Averea lui Vakre

Potrivit ultimei declarații de avere, Vakre a încasat în anul 2023 un salariu de 293,2 mii de lei și o indemnizație pentru creșterea copilului de 89,3 mii de lei.

Vakre împreună cu soția deține patru terenuri cu o valoare de 374 mii de euro, trei apartamente, două case.

Alexandr Vakre a declarat două automobile și spune că titularii bunurilor sunt rude, iar valoarea mașinilor Lexus RX 200 T și Nissan Maxima nu este indicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău